Week-endul trecut am hotărât să rezolv o dată pentru totdeauna problema răspunsului la întrebarea „Ce ai făcut în concediu?” şi am ales o locaţie „la îndemână”: Transalpina, traseul mediatizat, dar încă neamenajat în totalitate, aflat la cea mai mare altitudine, peste 2.000 de metri. Ceea ce, la prima vedere, părea o soluţie pentru relaxare după o săptămână de lucru s-a conturat într-o experienţă care poate ar fi utilă şi altora care se încumetă să simtă pe „propriile suspensii” frumuseţile nebănuite ale ţării noastre şi beneficiile turismului autohton de ocazie.

Intrarea în Sebes îţi pune nervii la încercare

Pentru că sunt albaiuliancă get-beget, am avut de trecut de aglomeraţia de la ieşire din Alba Iulia spre Sebeş, însă subiectul este cunoscut celor care circulă în zonă, aşa că o să vă scutesc de o altă descriere în detaliu a slalomului printre maşini parcate la întâmplare pe strada Bucureşti sau „ghinionul” de a prinde barieră la capătul străzii Mărăşeşti spre centură şi apoi traficul „care pe care”, pe şoseaua ocolitoare a municipiului. Nu am ieşit de ceva timp spre Sebeş, însă ştiam de lucrările de la pasarela din dreptul fabricii „Kronospan”, aşa că nu m-am mirat deloc că am prins semaforul de culoare roşie ce reglementează temporar accesul în zonă.

Porţiuni de şosea neasfaltate până la Oaşa

Am „scăpat” de circulaţia aglomerată din Sebeş şi am simţit aer de munte, la ieşirea din Petreşti, spre Valea Frumoasei. „Ei, de acum încolo, o să fie răcoare şi linişte”, mă gândeam. Cu o muzică bună la bord, tot ce rămâne de făcut, mai ales dacă ai norocul să ai şofer de rezervă şi să treci pe locul din dreapta, e să te relaxezi şi să admiri pentru a nu ştiu câta oară faptul că judeţul nostru are Munţii Sebeşului „în dotare”. Nu a fost chiar aşa. Alegerea mea a coincis cu a altor turişti de ocazie, care au devenit colegi de trafic pe