Printr-o curajoasă decizie politică, ministrul Daniel Funeriu a înăsprit metodele de supraveghere la bacalaureat. Săgeţile occidentale au străpuns burduful comodităţii balcanice. Rezultatele au scos la iveală frauda sistemică din învăţământul preuniversitar românesc. Indiciile ţes o poveste despre complicitatea dintre unii profesori şi unii elevi, despre amăgire şi delăsare, despre absenţa motivaţiei şi deficitul de performanţă. Când e să fenteze regulile competiţiei, dascălii leneşi îşi iau drept aliaţi loazele vocale. Intransigenţa comisiilor ministeriale a atacat tocmai această solidaritate vicioasă. În ultimă instanţă, bacalaureatul din acest an a revelat o mai veche meteahnă: furatul propriei căciuli.

Oglinda fraudei

Să zăbovim câteva clipe asupra relaţiei dintre reforma educaţiei, istoria mentalităţilor şi moralitatea publică. Românii au moştenit din comunism reflexul autoamăgirii: dubla contabilitate şi raportările false dinspre periferie către centru (şi apoi spre Cabinetul 2) erau la ordinea zilei. Nevoia de-a drege pe hârtie rezultatele dezastruoase de pe teren a clădit o veritabilă cultură a duplicităţii. Morala utilitară („lasă că merge şi aşa“) a înlocuit etica integrităţii („fiecăruia după merit“). Propaganda vorbea despre epoca de aur, iar ţara se scufunda în beznă şi frică (o fenomenologie a mistificării ideologice a oferit Gabriel Liiceanu în volumul Despre minciună).

După 1989, frecvenţa chiulului sau a copiatului a explodat. Într-un singur semestru al anului şcolar 2010-2011, elevii (majoritar liceeni) au cumulat peste 30 de milioane de absenţe, adică un total de 3.457 de ani. Rezultatele proaste la testele internaţionale n-au întârziat să apară. Sindicatele au vorbit mereu despre subfinanţare, dar niciodată despre penalizarea abaterilor de la deontologie. În şcoala românească, de la ultimele examene de absolvire a liceului şi p