Imi place Bucurestiul in septembrie. Nu pentru ca ader la nostalgiile impuse de subtierea verii si perspectiva frunzelor ingalbenite, ci pentru ca, o data la doi ani, capitala freamata armonic, merge la culcare tirziu si se trezeste fredonind pasaje de simfonie, de cantata sau de concert. Bucurestiul devine un oras frumos cu oameni frumosi in timpul Festivalului International "George Enescu". Anul acesta, circuitul melomanilor care urmeaza traseul Ateneul Roman-Sala Palatului-Opera Nationala Bucuresti-Sala Radio-Teatrul National Bucuresti-Universitatea Nationala de Muzica se intinde pe mai bine de trei saptamini. Program dens, ca intotdeauna, care solicita deschidere spre cam toate genurile muzicii culte, odihna multa si, nu in ultimul rind, anduranta fizica. Nu e chiar usor sa mergi la un recital la Ateneu la ora 17, sa continui cu un concert la Sala Palatului la ora 19 si sa iti inchei ziua cu muzica baroca la Ateneu la ora 22.30. Cu toate acestea, e un exercitiu pe care multi il fac(em), pentru ca foamea de emotie si de acea indescriptibila senzatie a "pielii de gaina" reprezinta combustibili suficienti pentru a tine departe oboseala. Am fost rugat sa arunc o privire generala asupra festivalului de anul acesta. Mai degraba, as tinde sa fac un parcurs profund subiectiv si, daca vreti sa tineti cont de el, ma voi bucura sa ne vedem in salile de concert sau de spectacol. Eu, unul, nu as lipsi de la al doilea concert al Residentie Orkest din Praga, in 2 septembrie. Motivele sint Dan Grigore, Concertul pentru pian si orchestra de Edvard Grieg si, clar, Simfonia fantastica a lui Berlioz, lucrare monumentala pe care sint curios cum o va colora dirijorul Christian Badea. O zi mai tirziu, premiera la Opera Nationala Bucuresti. O vedeta, tenorul Johan Botha, o partitura aproape epica, Lohengrin de Wagner, si garantia pregatirii muzicale minutioase date de Cristian Mandeal.