După o vacanţă prelungită, că nu era cazul să vină la lucru la 1 septembrie, parlamentarii s-au adunat ieri în Dealul Spirii, să deschidă stagiunea de toamnă a circului, care are în acest sezon spectacole de zile mari. Nu, nu adoptarea de urgenţă, mai ales a legilor din zona economiei, nu restanţele (dacă Senatul e la zi, Camera Deputaţilor a adunat sub priceputa cârmuire a Robertei Anastase câteva sute), ci păruielile Coaliţie/ Opoziţie, pornind de la motive apărute în ultima clipă şi legate de legislaţia electorală (dar şi de ilegalitatea în care, din cauza propriei neghiobii, funcţionează PDL). Pentru că, într-adevăr, alegerile locale şi parlamentare vor avea loc doar formal anul viitor. Rezultatul lor şi soarta României pentru perioada 2013 - 2016 se decid acum, în această toamnă, în funcţie de normele electorale. Coaliţia de guvernământ e hotărâtă să se preteze la orice preţ, inclusiv la terfelirea Constituţiei şi democraţiei - nici n-ar fi pentru prima oară - spre a se menţine la putere. PDL şi ţuţării săi au şi anunţat ieri că alegerile vor fi comasate, urmând ca localele şi parlamentarele să aibă loc simultan, probabil la 18 noiembrie. Motivul invocat, cum că s-ar cheltui mai puţini bani, e ridicol, economiile ar fi cam cât costă o telegondolă sau câteva imaşuri în pantă, rebotezate stadioane, de- ale dnei Udrea. Să fim serioşi. Comasarea are un cu totul alt motiv, e cea mai sigură cale ca PDL, chiar dacă nu ar câştiga scrutinul, să tragă USL sub 50%, iar preşedintele Băsescu să încredinţeze mandatul de premier cui vor muşchii lui, adică PDL. Reţeta e simplă. Derulate concomitent, campaniile electorale pentru primării, consilii judeţene şi Parlament ar da un net avantaj puterii, nu doar prin implicarea serviciilor deconcentrate politizate, a funcţionarilor publici.
Ci mai ales prin punerea într-un con de umbră până la anihilare a dezbaterilor proble