Un convoi libian, însoţit de numeroase persoane înarmate, a traversat graniţa în Niger. Zeci de vehicule militare libiene au trecut, luni, frontiera cu Nigerul şi au ajuns în oraşul Agadez, spun surse militare franceze şi nigeriene.
Un localnic susţine că în convoi se aflau 200 de camioane, la bordul cărora se află trupe libiene bine înarmate. El a adăugat că libienii erau însoţiţi şi de luptători tuaregi. Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente. „Am văzut un convoi neobişnuit şi impresionant de zeci de vehicule care intra în Agadez, un oraş minier în apropiere de graniţa nigeriană, şi se îndrepta spre Niamey", a declarat o sursă militară din Niger. „Zvonuri persistente sugerează prezenţa colonelului Gaddafi şi a unuia dintre fiii săi în acest convoi", a mai spus aceeaşi sursă.
Şeful securităţii, printre refugaţi
Aproximativ zece persoane apropiate lui Muammar Gaddafi, între care Mansour Daw, şeful brigăzilor de securitate, au intrat în Agadez, încă de duminică. Celelate persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au ajuns pe teritoriul Nigerului în compania lui Agaly Alambo, o figură importantă a revoltei tuarege, şi s-au întâlnit luni la Niamey, capitala ţării, potrivit unei surse din rândul tuaregilor. „În orice caz, aceste persoane care au venit cu şeful tuaregilor nu sunt nici fii, nici rude ale lui Gaddafi", a subliniat sursa citată. Agaly Alambo, liderul Mişcării populaţiei din Niger pentru justiţie (MNJ), principalul front al rebeliunii tuarege care a început în 2007 în regiunea Agadez, a locuit în Libia până la încheierea ostilităţilor în 2009, la intervenţia lui Gaddafi.
O sursă militară franceză a declarat că Gaddafi şi fiul său Saif al-Islam s-ar putea alătura convoiului pentru a trece în Burkina Faso. Liderii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), acum la putere la Tripoli, a declarat că, potrivit in