O dată ce statul român îşi va epuiza pe despăgubiri pachetul de acţiuni rămas la Fondul Proprietatea (FP), eveniment estimat să se întâmple până la finele anului, influenţa administratorului Fondului, grupul american Franklin Templeton, va creşte puternic, în condiţiile în care acesta este susţinut de un grup de acţionari importanţi, iar dispersia puternică a acţionariatului face dificilă deocamdată conturarea altui pol de influenţă.
Statul a cedat în mai puţin de un an controlul unor active de peste 3,7 mld. euro şi al unui sector extrem de important în economie, cel energetic. Asta deoarece Fondul Proprietatea deţine pachete semnificative de acţiuni la cele mai importante companii din sectorul energetic (Hidroelectrica, Romgaz) şi poate bloca astfel deciziile strategice, cum s-a întâmplat în cazul celor două companii energetice naţionale. Pe de altă parte, Franklin Templeton a accelerat transparentizarea companiilor de stat, publicând pentru prima dată rapoartele anuale ale celor mai mari 20 de companii din portofoliu, şi luptă pentru eficientizarea acestora prin management privat.
În schimb, scopul iniţial pentru care a fost înfiinţat Fondul, respectiv despăgubirea fostilor proprietari cărora regimul comunist le-a confiscat imobilele, s-a pierdut pe parcurs. Cei care au primit acţiuni ca despăgubire nu au putut niciun moment să-şi recupereze toţi banii, deoarece titlurile FP s-au tranzacţionat permanent sub valoarea nominală de 1 leu (la care au fost făcute despăgubirile). Cei care nu au primit acţiuni ar putea fi nevoiţi să mai aştepte ani de zile până ce statul va găsi o nouă metodă de despăgubire, având în vedere că acţiunile FP sunt pe terminate.
În prezent statul mai deţine circa 10% din acţiunile Fondului, iar în ultimele trei luni a dat sub formă de despăgubiri circa 25% din acţiuni. Din cauza procesului de despăgubire, Fondul are un acţ