Între cei care tot molfăie tema “ţiganilor” şi Bănel e o singură asemănare. Nici ei, nici el nu obosesc
Mă întrebam cînd o să se întîmple şi aşteptarea n-a fost lungă. Bănel e din nou prizonier, cel mai senin dintre arestaţii unei închisori cu bare fine şi dese. Pentru că e “haios” să iei în bîză regulile sacrosante ale corectitudinii politice, pe atît de prost aplicate pe cît sînt de bine intenţionate, unii şi alţii au început să se dea interesanţi după transferul lui Nicoliţă la St. Etienne. Tema e clasică: originea etnică. Tehnică de expunere: descărcarea camionului cu clişee. Fostul stelist ar fi excepţia fericită a unui popor oprimat, un fel de Sydney Poitier în “Arşiţa nopţii”. Subiect vandabil coafezelor şi taximetriştilor, de la Glina pînă în East End.
Deloc tinerii şi neliniştiţii de la noi au preluat ideea pe bombeu şi au transformat-o în temă de zarvă paneuropeană. Laitmotiv: “Ai noştri sînt mai albi ca ai voştri”. Chestiunea - de o soliditate fără falie! - e prezentată ca argument definitiv. Argument la ce? Adică bine, OK, să zicem că sîntem mai albi, mai raşi, tunşi, frezaţi…şi ce? Survolînd regal absurditatea dialogului, te poţi întreba care e treaba cu faţa noastră palidă, la ce ne foloseşte. Sîntem mai tehnici? Nu-i cazul. Alergăm mai repede? Haida de! Ni se face pielea mai de cocoş decît a lor la imn? Fugi de-aici, nouă după maximum două strofe ne oboseşte memoria! Totuşi, ceva trebuie să fie de nu ratăm nici un prilej să ne facem de băcănie răspunzînd unor cioflingari. E ceva care ne arde, ne mănîncă, ne ustură pe piele. Pe pielea noastră albă.
În acest timp, cel mai în măsură să facă scandal tace. A tăcut la comisii cînd l-au făcut în toate felurile nişte energumeni, a tăcut şi a ascuns corpul delict atunci cînd ar fi putut preda arbitrului proiectilul aruncat de nişte maimuţe. Tace şi face. Nu-i un geniu, nu-i vreun Pele, nici
