Începând cu septembrie 2001, războiul împotriva terorismului a devenit sloganul în spatele căruia multe state şi-au intensificat măsurile de supraveghere şi control asupra propriilor cetăţeni. Bugetele şi măsurile pentru apărare au explodat; numărul arestărilor fără un temei legal a crescut; o întreagă generaţie de tineri musulmani a fost radicalizată; iar tensiunile culturale s-au amplificat şi ele.
Dar atacurile din 2001 nu au fost, în niciun caz, singurul eveniment semnificativ al deceniului. Putem spune că guvernele şi media s-au folosit de ameninţarea terorismului pentru a ne distrage tuturor atenţia de la alte ameninţări, mult mai importante, la adresa securităţii şi a armoniei noastre sociale, de la o doctrină ideologică care nu doar a redus capacitatea statului de a acţiona, ci ameninţă să distrugă însuşi modelul democratic, construit cu atâta efort, în secolul XX. Într-adevăr, daunele pe care ideologii neoliberali şi clasa financiară anglo-saxonă le-au produs societăţii de tip occidental depăşesc şi cele mai îndrăzneţe speranţe ale Al Qaeda şi ale teroriştilor de la 11 septembrie! Distrugerile sunt atât de mari, încât probabil aceştia ar trebui priviţi ca fiind adevăraţii terorişti. Oamenii (din lumea dezvoltată) chiar se simt în nesiguranţă dar nu din cauza teroriştilor radicalişti islamici. Ci, mai degrabă, pentru că vechea siguranţă privind locul de muncă şi bunăstarea au dispărut, iar valorile şi serviciile publice au decăzut. Ca indivizi, ne confruntăm cu o lipsă tot mai mare a siguranţei în vieţile noastre, pe străzile noastre şi chiar în casele noastre. Ca societate, în general, ne confruntăm cu o economie globală aflată într-o competiţie acerbă, cu ameninţarea conflictului armat şi cu o biosferă aflată în pragul colapsului. De ce democraţia ne alunecă printre degete, iar conflictele, sărăcia, crima şi şomajul se înmulţesc, pe zi ce t
