- Editorial - nr. 861 / 6 Septembrie, 2011 Un adevar incontestabil, cat se poate de clar si edificator, nu poate fi ocolit, nici evitat, din 1989 incoace, de romanii dispusi sa accepte o deductie dupa o logica simpla: aceste minunate meleaguri din "Gradina Maicii Domnului”, cum numea Romania Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, au fost, ca intotdeauna, ravnite de toti lacomii de azi, indiferent de numele si de situarea lor de mari smecheri, la vest, la est, la nord sau la sud. Ca de obicei, strainii astia stiau bine ca noi, romanii, n-am fost un neam cotropitor, nici lacom, nici acaparator, ca noi, poporul-santinela la Portile Rasaritului, neam aparat mereu "nevoile si neamul”, saracia si bogatia, dupa cum era cazul, ca n-am navalit peste vecinii nostri, ci doar am cerut sa ni se inapoieze pamantul furat si bogatiile luate cu anasana, care ne apartineau din mosi-stramosi. Dar mai stiau ei, smecherii astia, ca, printre minunatele noastre balade, avem si una, "Miorita”, cu cei trei ciobanei. Unul dintre ciobanii mioritici, desi avertizat de a lui miorita laie-bucalaie, ca va fi omorat de cei doi tovarasi ciobani, invidiosi ca el "are oi mai multe,/ mandre si cornute”, n-a luat avertismentul in seama. Si a fost ucis! Am considerat oportun – conform unui excelent text anonim, primit la redactie, folosit ca pretext – sa pornesc la alcatuirea acestui editorial tocmai de la "exemplul negativ” al arhicunoscutei balade propovaduind resemnarea, pentru ca foarte multi dintre cei care au citit balada sau au auzit-o, nu prea i-au inteles, cum trebuie, talcul. Sa zicem ca am actualizat o morala, adaptand-o zilelor postdecembriste din Romania. In rolul ciobanului ucis, pentru a-i fi furate oile, suntem, intreg neamul acesta romanesc, amenintat, dezbinat, hartuit prin istorie, mereu pradat. "Oare cum este posibil – citam din acel text anonim – sa stii ca unii vin sa te omoare,