Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 PLUS, nr. 320: Analiza economică a dreptului

Publicat in Revista22, marți 6 septembrie 2011 ·

Această obişnuinţ㠄continental㓠este, din perspectiva teoreticienilor analizei economice a dreptului, doar o ipostaziere a unei erori metodologice, pe care Harold Demsetz o numea „eroarea nirvana“. Această eroare constă în prezentarea alegerii relevante ca fiind cea între o normă ideală şi un aranjament instituţional „imperfect“, care există în realitate. Prin comparaţie cu o normă ideală, cel mai adesea a unei lumi în care costurile tranzacţionale sunt nule, aranjamentul existent apare nu doar nedrept, ci şi teribil de ineficient. După Demsetz, această abordare ar trebui înlocuită cu una comparativă a instituţiilor, în care alegerea să fie făcută între aranjamente instituţionale reale.

Prima miză a analizei economice a dreptului este una metodologică. Într-un sens foarte larg, este vorba despre orice încercare de a utiliza aparatul conceptual al economiei, pentru a analiza cauzele şi efectele normelor şi instituţiile legale.

Un al doilea sens, însă, mai restrâns (cel utilizat în capitol), vizează ansamblul teoretic inspirat de opera economistului Ronald Coase (laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1992). În The Problem of Social Cost, celebrul său articol din 1961, Coase oferă cadrul conceptual pentru o analiză sistematică a aparatului juridic. Conceptul fundamental pentru această abordare este cel de „costuri ale tranzacţiilor“, utilizat de Coase pentru a stabili relaţia între eficienţă (măsurată prin output-ul unui sistem de tranzacţii) şi alocarea iniţială a drepturilor de proprietate, relaţie care, în literatura ulterioară, a ajuns să fie cunoscută ca „teorema lui Coase“. În acest al doilea sens, expresia „analiza economică a dreptului“ poate fi folosită interşanjabil cu „analiza coasiană a dreptului“.

Principalul obiectiv al capitolului a fost de a prezenta câteva dintre cele mai spectaculoase rezultate ale acestei abordări (în dom

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 8 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°