Cu puţină vreme înainte de lansarea albumului "Let Them Talk" în Statele Unite, Gavin Edwards a devenit umbra lui Hugh Laurie timp de suficiente zile cât să fure de la acesta câteva dintre părerile sale cele mai sincere. The New York Times publică un reportaj realizat cu şi despre omul Hugh Laurie, personajul Dr. House, pianistul de blues de pe albumul "Let Them Talk" şi autorul romanului "Traficantul de arme".
Hugh Laurie cântă blues
de Gavin Edwards
În ziua interviului Hugh Laurie avea dureri puternice. Sursa imediată a chinului său era o voce feminină, plată şi fără strop de emoţie care putea fi auzită într-un lift la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
"Peste 100 de oameni de ştiinţă lucrează aici şi acest muzeu este casa a milioane de specii," spunea vocea. Laurie s-a cutremurat şi-a pus mâinile pe tâmple şi căuta cu privirea o cale de scăpare. Fără noroc. Încă se afla într-un lift. "Urăsc această voce atât de mult," spuse actorul. "Ţi-ai luat cardul NaturePlus?" continuă vocea. Laurie, de acum cocoşat, scotea zgomote puternice pentru a-i acoperi glasul. Când uşile liftului s-au deschis a maimuţărit vocea spunând "Bine aţi venit în rai. Intraţi pe uşa din stânga, focul veşnic vă aşteaptă."
Hugh Laurie s-a plimbat pe holurile expoziţiei "Cocoon". Muzicianul a ales acest loc pentru interviu pentru că el simte că nu are nici un habitat al său.
Laurie şi-a construit cariera pozând ca un personaj exotic şi cotropitor. A cunoscut succesul ca actor de comedie şi ca scriitor în Anglia sa natală, după care s-a mutat la Hollywood pentru următorii opt ani, încasând cecuri grase şi multe nominalizări la Emmy interpretând rolul unui american: medicul Gregory House. Acum, lansează în SUA albumul de blues "Let Them Talk", care va fi disponibil de pe 6 septembrie peste ocean, după ce a ajuns pe locul al doilea în topurile din Marea Britanie