Am fost în ultimul week-end la mare. La Mamaia. N-am mai trecut prin “perla” litoralului de mulţi ani. Cred că vreo zece. De aceea nici nu mi-am putut da seama cât de spectaculos se dezvoltase până în criză. Am văzut însă cât de şocant a căzut după aceea.

Mamaia rămâne cea mai solicitată staţiune de pe Litoral. Are avantajul de a fi cea mai la îndemână pentru cei care vin din ţară. Ca să ajungi în celelalte, din Sud, ai nevoie de nervi tari, mai ales dacă prinzi un week-end din ăsta, aglomerat şi mai şi vii de la Cernavodă pe şoseaua care strangulează traficul până o fi gata toată autostrada. Mamaia se umple-ochi în week-end-urile din August. Durata medie a sejururilor anului este de trei zile: de vineri până duminică. Durata sezonului-plin (vorba vine) este de o lună: de prin 20 iulie, până prin 20 August. Este intervalul în care cine poate dă buzna să prindă puţin bronz estival. Puhoaiele de oameni nu aduc însă şi încasări record. În timp ce restaurantele clasice şomează, autoservirile sau “alimentarele” sunt luate cu asalt. Principiul călăuzitor este ca omul să cheltuiască cât mai puţin din puţinul pe care-l are. Se mănâncă pe terasă, pe plajă, în parcări şi prin camerele de hotel. Unele restaurante nici nu mai angajează personal. Ce să facă cu el. Mihai, şef şi proprietar de restaurant central, îşi aduce aminte cu nostalgie de anii de după revoluţie, când hotelul se umplea cu familii de mineri. Bucătăria zbârnâia. Dar ăia veneau pe banii sindicatului. Acum sindicatul nu mai are fonduri ca să-şi trimită nici şefii. Preţurile din restaurant sunt decente, dar omul face comparaţii cu autoservirea şi vede că acolo e mai ieftin. Nu vede însă grenajul, care e la jumătate. Şi nici diferenţa dintre o faţă de masă şi o masă soioasă. Dacă hotelurile şi restaurantele suferă, prosperă comerţul cu de toate. Celebra faleză a Mamaiei, pe care-şi etalau noii îmbogăţiţi luxu