Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zoellick, BM: O nouă rundă de recesiune este puţin probabilă, însă există riscuri

Publicat in Bursa, miercuri 7 septembrie 2011 ·

O nouă rundă de recesiune la nivel global sau în Statele Unite este puţin probabilă, însă există riscuri şi un grad ridicat de incertitudine, a declarat ieri preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick. "Nu cred că Statele Unite sau lumea vor intra într-o nouă rundă de recesiune, dar există niveluri ridicate de incertitudine", a afirmat Zoellick într-o conferinţă la Singapore. SUA vor trece probabil printr-o perioadă de creştere economică lentă, cu şomaj ridicat, a adăugat oficialul, citat de Mediafax.

Ministrul finanţelor din Singapore, Tharman Shanmugaratnam, a declarat anterior, la acelaşi eveniment, că recesiunea globală este acum cel mai probabil scenariu, deoarece creşterea economică din SUA şi Europa a trecut în "viteza stagnare".

Privind Europa, preşedintele Băncii Mondiale a declarat că UE trebuie să coopereze mai strâns în zona politicii fiscale, pentru a rezolva problemele statelor membre.

"O direcţie ar fi adâncirea uniunii fiscale", a arătat el, adăugând că politicile urmate până acum, precum crearea Fondului European de Stabilitate Financiară şi achiziţiile de obligaţiuni derulate de Banca Centrală Europeană, nu pot decât să câştige timp pentru ca UE să găseas-că soluţiile reale pentru problemele cu care se confruntă.

Liderii financiari ai statelor G7, îngrijoraţi de riscurile care ameninţă economia globală, vor conveni în această săptămână să menţină politica monetară "acomodativă", să încetinească consolidarea fiscală în ţările care îşi permit şi să implementeze reforme structurale, a declarat o sursă apropiată forului.

Miniştrii finanţelor şi guvernatorii băncilor centrle din SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, ţările G7, se vor întâlni vineri la Marsilia pentru a dis-cuta despre măsuri de susţinere a economiei globale.

F.A. O nouă rundă de recesiune la nivel global sau în State

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 26 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum 52 minute
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 10 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°