Doar douăsprezece universităţi româneşti îndeplinesc standardele pentru organizarea studiilor doctorale, în timp ce alte cinsprezece instituţii de învăţământ superior au un nivel mediu de cercetare ştiinţifică. Potrivit clasificării universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei în această vară, nicio universitate privată din România nu se înscrie în rândul instituţiilor dedicate cercetării, toate fiind înscrise în nivelul inferior din punct de vedere calitativ. Conform noii legi a Educaţiei clasificarea universităţilor presupune trei grupe:
1. universităţi de cercetare avansată şi educaţie- care vor organiza studii de licenţă, masterat şi doctorat
2. universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică- care vor organiza studii de licenţă şi masterat
3. universităţi centrate pe educaţie- care vor organiza studii de licenţă Peste jumătate dintre universităţi nu au reuşit să se înscrie în primele două categorii, aflându-se practic în vizorul comasării preconizate de legea învăţământului adoptată în acest an. Cu toate acestea şi rectoratele care nu se regăsesc în primele două categorii au o portiţă pentru continuarea anumitor programe de master şi doctorat, ministrul Daniel Funeriu declarând că finanţarea de la stat poate fi îndreptată "punctual" către programele de master foarte bune:
"O universitate de stat, care este o universitate centrată pe educaţie, va primi finanţare de la stat pentru programe de licenţă, iar dacă are programe de master de calitate înaltă şi aceste programe vor putea să fie finanţate de la stat. De ce am încorseta o universitate în limitarea de a organiza doar programe de licenţă dacă punctual, într-un anumit domeniu, poate să organizeze un program de master foarte bun. Pe de altă parte, de ce am deschide uşa acelei universităţi la organizarea altor programe de master neperfomante, dacă are un anumit număr de programe de