Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împușcături, bătăi, distrugeri ca-n Vestul Sălbatic la Fetești

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Aseară, în jurul orei 20.00, doi tineri de 21, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Feteşti, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de uz de armă letală fără drept, violare de domiciliu, ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urmă cu două zile în jurul orei 21.30 un tânăr de 26 de ani din municipiul Feteşti a sesizat poliţia cu privire la faptul că în curtea locuinţei sale se aflau doi bărbaţi care îi ameninţau cu arme atât pe el, cât şi pe concubina acestuia, o femeie de 28 de ani.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că apelantul i-a invitat pe cei doi suspecţi la domiciliul său pentru a consuma băuturi alcoolice. Întrucât unul dintre suspecţi i-a făcut avansuri concubinei părţii vătămate, aceasta l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care i-a dat afara din curte pe cei doi.

Suspecţii s-au deplasat la locuinţa unuia dintre aceştia, de unde au luat doua arme, un pistol mitralieră de calibru 7,62 mm şi o armă de vânătoare cu glonţ de calibru 8X57 JS, precum şi muniţie aferentă, pe care le deţineau neautorizat. În jurul orei 21.00 au mers la locuinţa părţii vătămate unde au efectuat cu ambele arme, şapte focuri, în plan vertical şi orizontal, ocazie cu care au atins peretele casei, uşa locuinţei, precum un autoturism aflat parcat pe stradă.

După ce Poliția a fost a fost sesizată de către victime, aceștia au reușit prinderea suspecților în apropierea unei staţii de alimentare carburant situată pe autostrada A2. Totodată prin extinderea cercetărilor au fost identificate atât armele cât și muniția aferentă.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea provenienței celor două arme, precum și a muniției aferente.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 20 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°