Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Minvest Deva, a publicat pe pagina de Internet a instituţiei o serie de acte constitutive ale RMGC şi modificările aduse în perioada 1997-2011. Ministerul nu a publicat însă şi contractul de concesiune, care este clasificat la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM).
Publicarea acestor documente vine după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut o serie de declaraţii referitoare la Roşia Montană, şeful statului declarând de mai multe ori în ultima perioadă că este în favoarea derulării proiectului.
Şeful statului a afirmat, la 31 august, că se va ocupa "şi de desecretizarea" contractului cu Gabriel Resources, după ce declarase că acordul pentru exploatarea aurului a fost semnat în 1997, însă clasa politică, din laşitate, "s-a făcut că dezbate" proiectul, fără a întreprinde acţiuni concrete. De asemenea, Băsescu afirma că acordul pentru exploatarea aurului "trebuie făcut", dar "cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor".
Compania "Roşia Montană Gold Corporation" (RMGC) poate vinde în avans aurul şi argintul pe care le va extrage, pentru finanţarea operaţiunilor companiei, iar statul nu va încasa dividende atât timp cât Minvest Deva, acţionar minoritar, va avea datorii faţă de Gabriel Resources, rezultate din majorări de capital.
"Societatea va comercializa atât produse semifinte (concentrate), cât şi finite (dorebare) ori sub formă de lingouri pe piaţa internă şi la export, conform reglementărilor şi prevederilor legale aplicabile. Societatea va putea să vândă anticipat produsele menţionate, în vederea finanţării operaţiunilor sale", se arată în actul constitutiv al RMGC din 2011, care înlocuieşte statutul companiei din anul 2000.
În noul act constitutiv, din 2011, se precizează că Minvest Deva va renunţa la dividendele care i se cuvin din profitul RMGC în favoarea compan