Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cota de popularitate a lui Barack Obama a atins cel mai scăzut nivel din 2009

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 septembrie 2011 ·

Cota de popularitate a liderului de la Casa Albă, Barack Obama, a ajuns la cel mai scăzut nivel de la învestirea sa în ianuarie 2009, în timp ce pesimismul resimţit de americanii de rând privind direcţia în care merge ţara a atins un nivel alarmant, dezvăluie un sondaj Washington Post - ABC News.

Peste 60 la sută dintre cei interogaţi au declarat că dezaprobă maniera în care preşedintele gestionează economia ţării, în special problema numărul unu a societăţii americane, şomajul. Potrivit aceluiaşi studiu, aproximativ 53 de procente dintre respondenţi nu sunt de acord măsurile luate în general de administraţia democrată, doar 43 la sută aprobându-le.

Cel puţin 77 la sută dintre americani apreciază că ţara "nu merge în direcţia cea bună" în timp ce 35 de procente au fost de părere că situaţia lor financiară s-a degradat sub preşedinţia Obama. Cifre asemănătoare nu s-au mai înregistrat din anii ‘80.

Totodată, 68 de procente dintre americani au avut o părere negativă în privinţa acţiunilor aleşilor republicani în Congres, care au blocat mult timp un compromis asupra datoriei publice a ţării.

Întrebaţi în legătură cu nivelul de încredere pentru rezolvarea problemelor economiei, locurilor de muncă şi deficitului federal, Barack Obama şi republicanii au obţinut rezultate similare, fiecare dintre aceştia obţinând 40 la sută din nivelul de încredere asupra celor trei capitole.

În ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului - cu numai câteva zile înainte de împlinirea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 şi la patru luni după raidul în care a fost ucis Osama ben Laden – 62 de procente dintre cei chestionaţi au aprobat acţiunile preşedintelui american.

Sondajul a fost realizat prin telefon în perioada 29 august -1 septembrie pe un eşantion de 1.000 de persoane, având o marjă de eroare de 3,5 proce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 21 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 50 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°