Zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu le spunea tinerilor pedelişti, nerăbdători să-ncingă Dansul pinguinului, pe marginea piscinei, că "românii trebuie să înveţe să trăiască auster". Şi avea o mină gravă când rostea aceste cuvinte, de ins pe care excesele şi încercările vieţii l-au purtat spre polul adevăratei înţelepciuni, din care le împărtăşeşte şi altora ca să ia aminte. De-atunci, mă tot întreb la cine s-a gândit şeful statului, când a lansat îndemnul. La doamna Elena Udrea şi rochia ei de 1000 de euro, la Adriean Videanu şi palatul lui de la Snagov, la EBA şi vacanţa ei pe un iaht de cinci stele, la Syda, viitorul ginere, şi maşina lui de 50 000 de euro, la botezul micilor Mondiali în cristelniţa cu bani, la Victor Ponta şi puloverele lui de firmă, la moguli, la clasa politică? Dacă aceştia i-au defilat prin minte, atunci s-ar fi cuvenit să-i invite, în serii, pe noua Arenă Naţională, să alunge ziariştii şi să le ţină un discurs despre cumpătare, în privat. Mă tem însă că nu pe ei i-a avut preşedintele în vedere, ci pe ceilalţi români - "poporul", cum îi numea, cândva, afectuos -, pe aceştia vrea să-i ferească de exagerări, ca să păstreze sănătoasă fibra naţiei.

Să-i vorbeşti despre moderaţie unui popor considerat printre cele mai sărace din Europa este cruntă bătaie de joc. La ce abuzuri s-ar putea deda un bugetar, care câştigă, lunar, 800 de lei, un angajat la patron, care ia încă pe atât sau un pensionar, care se bucură, ca un copil, când îi dă statul 50 de lei în plus? Domnul preşedinte, care obişnuia să bea whisky cu vecinul Adrian Năstase, nu mai are, de douăzeci de ani, vecini de rând, ca să-l trăsnească damful sărăciei de pe scară. Nici nu-l mai recunoaşte, după ce nasul său a adulmecat, atât amar de vreme, numai coridoare de mamură: e un miros amestecat, de ceapă prăjită, varză acră şi bere la pet, care nu vrea să iasă, cu niciun chip,