Majestatea Sa imi destainuie ca nu doreste Castelul Peles, din cel putin doua motive: detesta acel loc incarcat de amintirile nefericitei lui copilarii, iar destinatia castelului s-a schimbat profund in timp. Imi marturiseste ca in timpul vizitelor lui in Romania, nu a simtit nici o clipa dorinta de a vizita Pelesul. In august 2000, stiindu-mi convingerile si sentimentele, venerabilul Ion Diaconescu, pe atunci presedinte al Camerei Deputatilor, ma insarcineaza sa-i fac o vizita lui Voda. Acesta era apelativul familiar in vremurile de dinaintea razboiului, iar batrinii supravietuitori inca il mai foloseau. Termenul, incarcat de un inefabil parfum de epoca, il auzeam rostit pentru prima data. Aveam doar o perceptie livresca a lui, asa incit, auzindu-l, m-a incintat. Si investitura de mesager la Curtea Regelui m-a flatat. Dar surpriza a venit atunci cind, intrebind ce mesaj sa transmit lui Voda, presedintele Ion Diaconescu mi-a spus cu o naturalete taraneasca: transmite-i urari de sanatate si intreaba-l daca mai putem face ceva pentru el. Marturisesc descumpanirea fata de franchetea acestui mesaj. Ma asteptam la ceva mai mult, eventual mai solemn, dar apoi am realizat ca batrinul avea dreptate. Cu adevarat, Regelui nu-i poti face decit urari de sanatate. Eram la finele guvernarii CDR, care tocmai se dezmembrase prin plecarea liberalilor lui Valeriu Stoica ("calitate" confirmata a stimabililor: stiu sa fuga la timp), presedintele Constantinescu desistase de o maniera lamentabila si de neiertat, dupa ce uitase de toti si de toate - si de taranisti, si de Rege, si de promisiuni -, scandalul FNI era in toi, iar dezastrul electoral era iminent. Doar un miracol ne mai putea salva. Dar cum miracolele nu vin la comanda, ci atunci cind nu te mai astepti la nimic, catastrofa plutea in aer. Mai puteam incerca sa salvam onoarea. Partial ne-a reusit. Aveam, asadar, deplina libertate