Foto: Thinkstock S-a schimbat tendinţa şi în medicina fracturilor, fiindcă tot mai multe ruperi de oase se soluţinează azi prin chirurgie. Se scurtează astfel numărul zilelor de stat în pat cu piciorul imobilizat în ditamai „carcasa” de ghips. Un timp de inactivitate în care se întâmplă şi un alt necaz: până se prinde osul se topesc muşchii prin ­inactivitate.

„Domnia” ghipsului

Când chirurgul ortoped aliniază oasele fracturate şi le consolidează cu piese metalice, suferindul poate să se dea jos din pat peste două-trei zile. În acest fel el va putea începe programele de recuperare, care sunt de mare importanţă. Exista acum o vreme „domnia” ghipsului. Profesorul doctor Andrei Firică, renumit ortoped, povesteşte că, atunci când a terminat facultatea şi a ales specialitatea ortopedie, a intrat în secţie, unde s-a „lovit” de un nor de praf de ghips. În acele timpuri fracturile se imobilizau pe bandă rulantă.

La ora actuală, nu se mai folosesc faşele de ghips făcute manual, există tipuri de faşe gata confecţionate şi ghipsul are priză rapidă, 1-2 minute, explică medicul primar Rodica Marinescu, şefa secţiei ortopedie 2 de la Spitalul Clinic Colentina. Alternativa modernă la aparatul de ghipsat sunt răşinile chimice. Dar iată ce se întâmplă când se rupe osul pornind de la anatomia acestui organ viu, în continuă înnoire, care este osul. Orice os lung este format din porţiunea cilindrică lungă, diafiza, care la periferie are osul dur, iar în interior canalul cu măduvă, cu vase. Acest os este spongios şi îmbracă masa medulară. Osul lung are şi extremităţi numite epifize. Are şi structură spongioasă. Fractura e o întrerupere a continuităţii osoase. La copii ruptura se face ca în lemn verde, adică se rupe doar o porţiune, pentru că osul de copil este flexibil. Periostul este membrana ce acoperă osul. Periostul are un rol important în repararea osului