Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile la încălzire vor rămâne neschimbate în Braşov

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Edilii s-au pus de acord, iar preţul gigacaloriei la Braşov va fi tot de 191,73 de lei, chiar dacă Guvernul a tăiat subvenţia. De la bugetul local vor fi pompate în termoficare, din nou, peste 30 de milioane de lei, pentru a compensa diferenţa de până la 387,3 lei, cât este preţul real de producţie al gigacaloriei.

Veşti bune pentru cele aproape 15.000 de familii de braşoveni care au mai rămas branşate la sistemul centralizat de termoficare. Primarul George Scripcaru a anunţat, ieri, că preţul gigacaloriei, de 191,73 de lei, se va menţine şi iarna viitoare, iar la 1 ianuarie 2012 se va mai face o ajustare a preţului.

„Am efectuat câteva simulări cu comisia economică din primărie, cu cei de la Tetkron şi de la Bepco şi sumele pe care le aveam prevăzute în buget pentru subvenţionarea preţului la gigacalorie sunt suficiente pentru a nu majora preţul la gigacalorie. Totuşi, la 1 ianuarie, vom face nişte ajustări ale preţului, dar acesta va ajunge la maximum 198 de lei", a punctat Scripcaru.

CET-ul, tras pe linia moartă

În sezonul rece viitor, practic, vechiul sistem de producţie al CET va fi tras pe linie moartă, căldura din casele braşovenilor urmând a fi asigurată de motoarele termice ale Bepco, care produc şi energie electrică, şi de centralele de cvartal, care funcţionează exclusiv pe gaz.

„La CET vom mai avea doar un cazan de apă fierbinte, care va fi pregătit să suplinească, la nevoie, motoarele în cogenerare ale Bepco. Practic, am făcut o economie deja la preţul de producţie la gigacaloriei prin renunţarea la producerea de energie termică cu cărbune, scăpând astfel de costurile cu transportul, dar şi la renunţare la câteva sute dintre angajaţii CET", a explicat primarul.

Vestea nu este însă deloc bună pentru marea parte a braşovenilor, care au centrale proprii sau alte surse de încălzire şi care nu primesc niciun fel de ajutor d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 45 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 36 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 24 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°