Cei mai influenţi europarlamentari români în aceşti primi doi ani de mandat sunt Marian Jean Marinescu, Adina Vălean, Renate Weber, Rovana Plumb şi Adriana Ţicău. Clasamentul a fost realizat de Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum care a analizat activitatea delegaţiei României în Parlamentul European.
Influenţa unui europarlamentar a fost stabilită luându-se în calcul funcţiile deţinute, rapoartele redactate şi avizele respectiv participarea la reuniuni internaţionale, fără a se ţine cont de luările de cuvânt...
Unul dintre realizatorii studiului, Doru Franţescu – directorul Institutului European pentru Democraţie Participativă – Qvorum explică la RFI ce factori pot determina influenţa unui eurodeputat:
"Comisia de specialitate căreia un europarlamentar îi aparţine este un indicator asupra influenţei sale. În Parlamentul European sunt o serie comisii care au într-adevăr activitate legislativă precum comisia de mediu şi sănătate publică, comisia de industrii, cea de transport, cea de bugete, cea de agricultură şi cea de dezvoltare regională.
Deci acestea sunt cele mai importante comisii şi putem spune că europarlamentarii care sunt acolo au poziţii cu adevărat strategice. Pe când alte comisii îţi oferă mult mai puţine pârghii de influenţă precum cea de afaceri externe de pildă, care are o reputaţie foarte bună dar care în realitate nu are o mare influenţă deoarece Parlamentul European nu are în sine mai nimic de spus în procesul decizional european". Doru Franţescu – directorul Institutului European pentru Democraţie Participativă – Qvorum despre rezultatele studiului
Cei mai influenţi europarlamentari români în aceşti primi doi ani de mandat sunt Marian Jean Marinescu, Adina Vălean, Renate Weber, Rovana Plumb şi Adriana Ţicău. Clasamentul a fost realizat de Institutul European pentru Democraţie Participati