Una dintre ideile de forţă care domină intervenţiile istoricului francez este legată de importanţa terorii pentru înţelegerea sistemului comunist. Un accent încăpăţânat, poate şi pentru că societatea franceză nu a trăit un astfel de (lung) coşmar, ocupaţia nazistă fiind una, totuşi, de o altă natură, durând doar patru ani. Pentru a obţine o eficienţă maximă, teroarea trebuie să se sprijine pe o puternică poliţie politică, dar şi să beneficieze de alte patru condiţii: surpriza, secretul, delaţiunea şi izolarea. (...) Secretul întreţine şi frica, şi speranţa - persoanele dispar de seara până dimineaţa, dar apropiaţii lor speră mereu să le revadă, în timp ce ele au fost asasinate de mult - şi permite ascunderea faţă de restul lumii a amplorii masacrelor ce ar putea păta imaginea regimului. Delaţiunea dezintegrează societatea din interior, fiecare se teme să nu fie denunţat de colegii de muncă, de vecini, de apropiaţi pentru vorbe sau fapte ostile regimului sau din răzbunare.
Teroarea este condiţia necesară a dictaturii proletariatului, a monopolului puterii comuniştilor şi a voinţei lor de a supune întreaga societate. De fapt, niciun regim totalitar nu a putut să se menţină fără această teroare de o mai mică sau mai mare intensitate. Această teroare, iniţiată de Lenin, a fost dusă pe cele mai înalte culmi ale progresului de Stalin, care a fost pur şi simplu acela dintre conducătorii bolşevici care înţeleseseră cel mai devreme şi cel mai bine natura sistemului pe cale să se nască şi logicile interne inerente supravieţuirii, funcţionării şi extinderii mişcării, apoi a regimului inventat de Lenin. Însă teroarea poate fi de mai multe forme şi poate însuma diverse nuanţe, iarăşi, imposibil de descifrat de către un occidental. În capitolul Teroarea poate fi blândă, Courtois punctează episoadele cu adevărat tragice - asasinate în masă, deportări colective, sis
