Editorialul din nr. 30 al revistei 22, intitulat Pentru un muzeu al totalitarismului, semnat de d-l Ion Vianu, este reacţia dumnealui la propunerea d-lui Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte al PDL, de înfiinţare a unui muzeu naţional al dictaturii comuniste.
Autorul, a cărui poziţie este cea a unui umanist, pare să meargă mai departe de intenţiile d-lui Baconschi, sperând că discursul mai larg al unui astfel de muzeu, evocat de acesta în propunerea sa, va deschide muzeul tuturor dictaturilor din România, nu numai al celei comuniste. De ce nu? Este adevărat că nimic nu trebuie uitat sau escamotat din ceea ce a suferit poporul român din 1938 şi până azi, 1938 fiind anul debutului dictaturilor din ţara noastră. Am în vedere marginalizarea, excluderea, pogromurile, deportările, trenurile morţii, execuţiile pe care le-au suferit minorităţile, în primul rând evreii, dar nu numai ei, ci şi suferinţele, de aceeaşi natură, ale majorităţii. La etnicii români mă gândesc. Niciunul dintre regimurile dictatoriale evocate de d-l Vianu nu poate fi exonerat de grozăviile de care s-a făcut vinovat. Cred că crearea unui astfel de muzeu al dictaturilor, cu anumite precauţii la care voi reveni, este o idee bună, de luat în seamă, o astfel de instituţie contribuind la vindecarea românilor de falsele noastre complexe de superioritate, care sunt, de fapt, de inferioritate. Sigur că ne-ar mai vindeca şi de altele, nu numai de complexe, dar şi de ignoranţă, menirea unui muzeu depăşind, totuşi, rolul de terapeut al complexelor naţionale.
Lucrurile devin, însă, ceva mai puţin clare, luând cunoştinţă de taxonomia regimurilor dictatoriale din România, aşa cum autorul o utilizează în articol. Iată un pasaj din editorial: Comunismul, regim antidemocratic, regim terorist (...) este o parte a totalitarismului sub care românii au trăit mai bine de o jumătate de secol. Oficial, tota