Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşean urmărit internaţional pentru trafic de persoane, extrădat din Cipru

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Florinel Neagu (35 de ani) a fost acuzat de procurorii de la crimă organizată că era mâna dreaptă a lui Ioannis Piripitsis unul dintre cei mai de temut traficanţi de persoane din Cipru.

Oficialii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) spun că bărbatul avea pe numele său două mandate de arestare preventivă. „Un mandat a fost emis de Tribunalul Iaşi pe data de 19 noiembrie 2008, iar celălalt a fost emis de Tribunalul Bucureşti la data de 30 aprilie 2010. Ambele sunt pentru comiterea unor infracţiuni de «trafic de persoane» şi «aderare la un grup infracţional organizat»", a spus Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Aceasta a mai adăugat că în baza datelor transmise de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, Florinel Neagu a fost localizat şi reţinut în Cipru, iar ulterior extrădat către România.

Citiţi şi: Au traficat sute de persoane

Ieşeanul a fostr acuzat de procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) că alături de cipriotul Ioannis Piripitsis a pus pe picioare o devărată reţea de sclavie în care au fost cooptaţi administrator ai mai multor firme. „Activitatea s-a desfăşurat pe teritoriul României si Ciprului. Administratorii firmelor postau anunţuri publicitare prin care ofereau locuri de muncă în condiţii atractive. Părţilor vătămate li se spunea că există contracte avantajoase numai pentru Cipru, cu plecare în cel mai scurt timp, comparativ cu celelalte ţări, unde formalităţile ar fi durat câteva luni. Li se oferea un salariu între 500 şi 1.400 de euro, cazare şi uneori masă şi program de lucru de opt ore pe zi, de luni până vineri", a explicat Diana Pecincu, procuror DIICOT, modul în care se făcea racolarea.

Peste 100 de victime la nivel naţional

Dupa ce achitau firmelor din ţară un comision între 200 şi 600 de lei, victimele semnau apoi contracte de munca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum 34 minute
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum o ora
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 11 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 55 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 12 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 12 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°