Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Inaugurarea Naţional Arena: Piţurcă atacă Franţa cu toate liniile

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 · ·

„Arena Naţională“ din Bucureşti va fi inaugurată în această seară, fotbaliştii români înfruntând Franţa. Meciul are loc la ora 21.30 şi va putea fi urmărit livetext pe adevarul.ro.

Selecţionerul e decis să joace ofensiv în meciul de diseară, conştient că doar victoria ne ţine în cărţi pentru o calificare la Euro 2012. Piţurcă a admis că o remiză e bună doar pentru că dă bine în palmares. Tactica lui Victor Piţurcă este simplă: intenţionează să-i atace pe francezi din primul minut şi să-i surprindă prin elanul ofensiv al tuturor jucătorilor. Asta în ciuda faptului că tocmai selecţionerul a admis că le suntem inferiori „cocoşilor" la toate capitolele. Piţi mizează însă pe dorinţa jucătorilor mai tineri de a demonstra că pot face faţă unor confruntări decisive, dar şi pe vacarmul creat de suporteri. 50.000 de inimi sub un drapel uriaş! Spectatorii români vor găsi pe toate scaunele stadionului câte un steguleţ tricolor şi o plăcuţă tricoloră. Înaintea meciului, suporterii vor fi îndemnaţi să ridice plăcuţele, astfel încât tribunele vor forma un imens drapel al României! Mihai Mitoşeru şi Silviu Andrei, DJ la Radio Zu, vor încerca să mobilizeze publicul. Apoi, Inna va cânta două melodii, pentru ca momentul intonării celor două imnuri să aparţină sopranei Alexandra Coman, pentru cel al Franţei, şi lui Marcel Pavel, care va interpreta „Deşteaptă-te române". Click pe imagini pentru fotogalerie

Gazonul e în stare proastă

Tricolorii nu sunt deloc mulţumiţi de modul în care se prezintă gazonul de pe „Naţional Arena". „La antrenament se rupeau brazdele, dar am înţeles că s-au mai ameliorat lucrurile", a spus antrenorul, în timp ce căpitanul Răzvan Raţ a precizat: „Problemele sunt sub gazon. Trebuie bătătorit mai bine şi sper să bage un tăvălug mai mare". Ce trebuie să ştie spectatorii:

- Posesorii de bilete de intrare vor putea circula gratuit, în baza

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°