Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elan Schwartzenberg, despre Realitatea TV: „Nu intrăm în faliment. Scopul procedurii e apărarea societăţii”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 septembrie 2011 · ·

Acţionarul majoritar al Realitatea Media, Elan Schwartzenberg, a explicat astăzi, într-o conferință de presă, ce schimbări vor avea loc în cadrul companiei Realitatea TV. Sursa: CODRIN PRISECARU

„Nu intrăm în insolvenţă şi nu intrăm în faliment. Este vorba de o procedură de reorganizare judiciară care durează aproximativ trei ani și este cea mai convenabilă în acest moment. Scopul procedurii este apărarea societăţii. M-a sunat Camelia Voiculescu şi mi-a oferit ajutorul. Gestul acestei doamne mi-a arătat că poate exista şi la noi o competiţie reală”, a afirmat Elan Schwartzenberg.

Patronul Realitatea TV a mai declarat și faptul că „domnul Ghiţă este de acord cu reorganizarea judiciară. Mi-a propus să facem un parteneriat, să împărţim acţiunile şi să aducem un nou management. Iau în calcul această variantă”.

Schwartzenberga mai afirmat și faptul că vor exista restructurări în cadrul trustului în urma acestor schimbări.

„Sunt cel mai mare creditor al Realităţii”, a mai adăugat Schwartzenberg.

Problemele trustului Realitatea Media au început din 2009, când mai mulţi parteneri de afaceri au solicitat, în instanţă, obligarea societăţii la plata datoriilor. Un număr de 27 de cereri de intrare în insolvenţă au fost înregistrate la tribunal în ultimii doi ani.

Ultima a fost depusă pe 2 septembrie, chiar din partea acţionarului majoritar Elan Schwartzenberg, şi are termen de judecată mâine. Dacă solicitarea va fi admisă, managementul societăţii va reveni unui administrator judiciar independent.

Ghiţă ştie, dar nu se predă

Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, a declarat pentru "Evenimentul Zilei": "Am aflat de această cerere de insolvenţă şi cred că prima discuţie trebuie să fie între acţionarul majoritar şi administratorul firmei. Ştiam de această opţiune.Cererea de insolvenţă este o etapă în viaţa unei companii".

Întrebat cum

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 5 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°