Ministerul Administraţiei şi Internelor a prezentat, marţi, primele motociclete destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor medical ce au intrat în dotarea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti.
Cele două motociclete au fost achiziţionate cu fondurile obţinute de către Fundaţia pentru SMURD în campaniile “2% pentru SMURD”, valoarea lor fiind de 44.534 euro.
Acestea vor deservi zonele aglomerate şi greu accesibile din Capitală, asigurând primul ajutor medical până la sosirea echipajelor de pe ambulanţe, astfel reducându-se semnificativ timpul de intervenţie.
Motocicletele vor fi conduse de paramedici şi vor fi dotate cu defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă laringoscop, aspirator secreţii şi geantă medicală de urgenţă. De asemenea, vor fi echipate cu dispozitive de avertizare sonoră şi luminoasă, precum şi cu sisteme speciale de comunicaţie.
Prima motocicletă îşi va începe misiunea chiar de 13 Septembrie, Ziua Naţională a Pompierilor.
Cu acest prilej, a fost prezentată şi o autospecială cu apă şi spumă, prevăzută cu echipamente de descarcerare şi prim ajutor. Aceasta va asigura, în afară de intervenţiile la incendii, şi pe cele de prim ajutor medical, fiind în dotarea Detaşamentului de Pompieri Vitan, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a prezentat, marţi, primele motociclete destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor medical ce au intrat în dotarea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti.
Cele două motociclete au fost achiziţionate cu fondurile obţinute de către Fundaţia pentru SMUR