În ochii multor comentatori, inclusiv ai eminentului economist monetar canadian Robert Mundell (aşa cum aminteşte domnul Andrei Cornea în editorialul său din numărul de săptămâna trecută al revistei 22), cel care a semnat intelectualmente – şi cam în grabă, după cum o dovedesc evenimentele – actul de naştere al monedei unice europene, singura cale de urmat este crearea unei uniunii a datoriilor, garantată de o politică fiscală comună, şi creşterea suprastatului dirjist, paternalist şi regulaţionist, creat în ultimii douăzeci de ani la Bruxelles.

Calea dezirabilă de urmat în aprofundarea integrării europene este tocmai în contra curentului de opinie actual şi reprezintă, într-un fel, o întoarcere la originile liberale ale proiectului european postbelic. În locul unei Europe unite tot mai dirijiste, tot mai anemice, mai necompetitive şi tot mai însărăcite, în ciuda discursurilor grandilocvente ale liderilor europeni şi în ciuda anteturilor ambiţioase ale planurilor ieşite din cele mai înalte birocraţii ale continentului, condiţiile obiective şi raţiunea solicită edificarea unei Uniuni Europene suple, pe baze liberale, o Europă a comerţului liber, nedistorsionat de pletora de reglementări care emană atât din capitalele statelor europene, cât şi de la Bruxelles, o Europă a liberei circulaţii, în pofida obstacolelor puse de forţele populiste, de stânga sau de dreapta, care se tem de efectele dinamice ale globalizării; în sfârşit, o Europă a concurenţei sub toate aspectele sale: economic, cultural, sportiv ş.a.m.d. O Europă autentic liberală, care are şi ea susţinătorii săi, deşi mai puţin vizibili, este răspunsul adecvat la provocările cu care se confruntă Europa cu probleme de astăzi, creaţie a Comisiei Jacques Delors, şi premisele unui viitor paşnic şi prosper.

De fapt, liberalismul – deşi acest lucru este rar amintit şi puţin cunoscut – este gândirea pol