Perioada pe care o trăim este una deosebit de interesantă dar şi confuză pentru economişti şi utilizatorii informaţiilor economice. Investitorii, publicul larg şi analiştii nu mai ştiu ce să creadă despre ceea ce se întâmplă în lume, pentru că evenimentele se succed cu repeziciune în diverse părţi ale globului şi nu corespund paradigmelor economice clasice.

Cu toţii am fost obişnuiţi - în mod greşit, este evident acum - cu ideea că există nişte persoane bine informate şi cu suficientă putere şi dorinţă de a face bine la nivel global, care au grijă de politicile monetare şi fiscale în lume. Desigur, acceptăm cu toţii că modelul prezintă şi lacune: mulţi dintre politicienii care stabilesc politicile fiscale urmăresc alte interese decât binele general şi de multe ori nu au competenţa şi influenţa necesară pentru a lua măsuri curajoase care să fie acceptate de masele largi.

Totuşi, mecanismul guvernării era asumat că ţine sub control frâiele bugetare, în timp ce specialiştii de la băncile centrale împreună cu managerii sistemului financiar privat stabilesc şi pun în practică politicile monetare necesare funcţionării optime a societăţii. Figuri ilustre - sau cel puţin aşa păreau la momentul res-pectiv - ale şefilor statelor importante şi guvernatorii băncilor centrale "mişcau" pieţele prin câteva cuvinte rostite public şi induceau încredere investitorilor prin simpla lor prezenţă.

Aceste vremuri s-au dus, odată cu teoria economică - deopotrivă cea clasică şi cea modernă, bazată pe modele din matematică, fizică, psihologie şi informatică - ce susţinea întregul esafodaj.

Astăzi, diverse persoane cu afinităţi mai mult sau mai puţin justificate către economie, lansează teorii care să fie puse în locul celor vechi şi să explice cumva ce se întâmplă pe pieţe. Prin chiar acest mecanism se acceptă un mare neadevăr: ideea că pieţele "au dreptate", deşi K