Poveştile despre călătoriile lui Dinicu Golescu, despre conştientizarea înapoierii şi comparaţia cu Occidentul ca resort motivaţional pentru reforme, modul lejer şi detaşat de predare (puţin arogant, dar nu foarte), mi l-au făcut simpatic ca profesor. GDS-ist, fusese parlamentar liberal (şi chiar unul onorabil, pe filiera PAC. Vă mai aduceţi aminte de partidul criticului literar Nicolae Manolescu?), şi politician dar parcă totodată şi oengist, ce să mai… un model pentru un tânăr student ca mine. Şi unde mai punem şi faptul că avea legături cu universităţi „din State” şi că mai şi ţinea o revistă de ştiinţe politice (Polis) unde speram să public şi eu vreun articol tradus, căci nici nu visam să public ceva scris de mine pe atunci. Pot spune că Tănase se bucura la sfârșitul anilor nouăzeci de respectul multor studenţi, chiar şi al acelora care trăgeau spre PDSR.

Cu totul altul este personajul de astăzi. Nu o să mă apuc să-l caracterizez în opoziţie cu descrierea pe care i-am făcut-o mai sus, mă mărginesc să spun doar că unii oameni, printre care şi el, nu ştiu sau nu pot să ţină stacheta sus. Odată ce ai ajuns acolo sus, odată ce publici reviste de ştiinţe politice şi predai la universităţi prestigioase ai o obligaţie faţă de tine însuţi şi faţă de cei în faţa cărora te impui ca model să ţii stacheta sus. E o mare diferenţă între profesorul Stelian Tănase şi actualul copil de mingii al lui Mircea Dinescu de la o televiziune ştiri care perverteşte ideea de jurnalism. Curiozitatea mă face să mă întreb cât costă onoarea lui Stelian Tănase, cel pe care eu student îl priveam acum 12 ani ca pe un model. Probabil că nu puţin, dar sigur este de vânzare.

Şi aşa îmi aduc aminte de un colaborator/prieten al lui Stelian Tănase, iarăşi unul pe care, pe atunci în anii 90, îl luam ca model de prezenţă publică, de onorabilitate. Iar azi cazul acestuia mi se pare şi mai