Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cocktail cultural cu muzică şi mâncare bună în weekend la Alţâna

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Sâmbătă, 10 septembrie 2011, în ultimul weekend de vacanţă, sibienii sunt chemaţi la o călătorie muzicală prin Europa. Evenimentul va avea loc în satul Alţâna, în Şura lui Ştefi, începand cu ora 17:00. De repertoriul muzical european se va ocupa ansamblul Truverii din Bucureşti iar Ştefan Vaida va fi "responsabil" pentru partea locală de gastronomie ş muzică.

CITIŢI ŞI:

Expoziție EEA & Norway Grants în faţa Muzeului de Etnografie Universală din Sibiu

Cetatea Slimnicului, lăsată în paragină totală. Autorităţile nu au bani de reparaţii

TRUVERII sunt un grup de muzică medievală şi tradiţională ce prezintă publicului român muzică veche europeană. Concertele transmit bucuria muzicală de odinioară, dar urmăresc şi o linie educaţională a cunoaşterii culturale. Ceea ce fac TRUVERII este o recuperare şi redescoperire a diversităţii culturale în cadrul identităţii spirituale europene. Muzica lor se adresează tuturor oamenilor indiferent de naţionalitate sau condiţii sociale.

Apărută în 2002 că o trupă din cadrul Companiei de Artă STUDIO 24, din programul Curtea Comedianţilor, conceptul actualului grup TRUVERII datează din 1992 de la prima ediţie a Festivalului de Artă Medievală de la Sighişoara. La vremea aceea publicul român avea ocazia să-i întâlnească fie la Sighişoara, fie la Peleş sau Sibiu pe promotorii Festivalului amintit (Mihai Serghei Todor şi Gabriel Apostol avându-i alături pe componenţii de atunci ai STUDIO 24) cântând pe străzi, spunând poezii ale trubadurilor, dansând şi jucând, aducând un aer aparte timpului contemporan care tocmai respiră în libertate.

„Vă reamintim că sâmbătă dimineaţă are loc Concursul Căruţelor la Marpod (10 km depărtare de Altana). Nu rataţi de asemenea Sărbătoarea Morii din Hosman (17 septembrie 2011) şi Transilvanian Brunch la Stejarisu (24 septembrie 2011), spun organizatorii evenimentului.

Ai a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 51 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°