Montarea operei wagneriene era o obligaţie pentru scena lirică din Splai. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la primul spectacol care s-a reprezentat în nou înfiinţata Operă Română bucureşteană şi se ştie că titlul ales fusese chiar Lohengrin iar bagheta aparţinuse lui George Enescu.
Actuala ediţie a festivalului a oferit şansa ca, prin prezenţa lui Ioan Holender ca director artistic, să poată fi invitaţi pentru câteva roluri-cheie artişti de renume mondial, aşa încât noua producţie a fost lansată printr-o sărbătoare, mai ales că oaspeţii Johan Botha, Emily Magee şi Petra Lang au fost anturaţi de dirijorul Cristian Mandeal. Lor li s-au alăturat artişti români merituoşi, Orchestra şi Corul Operei în maximă formă şi o solidă echipă de realizatori: Cătălin Ionescu- Arbore (coordonare artistică şi light design), Ştefan Neagrău (regia), Adriana Urmuzescu (scenografia), Ileana Niculescu (mişcarea scenică).
Tratat în cheie modernă, cu simbolistică intensă (piramida ca forţă integratoare şi cu puteri convergente către înălţimile spiritului), cu decoruri simple (planşee asimetrice) şi costume stilizate ce trimit în epocă, intens luminat (albastrul visului Elsei, argintiul Graalului al cărui mesager este Lohengrin, verdele veninului cuplului damnat Telramund-Ortrud, la care adaug proiecţiile de fundal consonante stărilor eroilor), spectacolul provoacă şi asigură transpunerea ideatică.
Montarea place şi pentru că logica mişcării, a cadrajelor, este coerentă. Johan Botha a interpretat impresionant rolul titular. Cu glas de autentic Heldentenor, impunător, omogen şi penetrant, cu acute strălucitoare, atacate în chip de lamă oţelită, tenorul a adăugat tălmăcirii sale moliciuni, mezzevoci, nuanţe (Nie sollst du mich befragen... a venit ca o rugă rostită cu presimţirea dezastrului, debutul scenei cu Elsa din actul al III-lea a fost încărca
