George Nedea are 31 de ani şi este orfan de la cinci luni. Până acum a trăit în orfelinate şi pe străzi alături de aurolaci, însă a avut ambiţia să urmeze chiar şi un doctorat.

A absolvit Facultatea de Geografie la Suceva, iar apoi, timp de un an a mers cu „Naşu’“ până la Bucureşti pentru cursurile de master.

Acum studiază pentru teza de doctorat, într-un cămin studenţesc din Capitală.

Pentru copiii crescuţi între betoanele Capitalei, povestea impresiontă a orfanului ar putea reprezenta o lecţie de viaţă.

O poveste halucinantă despre performanţa unui fost vagabond, care-ţi ridică părul de pe mâini. George Nedea, un bărbat de 31 de ani rămas orfan de la cinci luni, le-a văzut pe toate într-un orfelinat din Fălticeni, în judeţul Suceava, şi pe străzile din Bucureşti.

Un om cu un astfel de trecut îşi scrie în prezent teza de doctorat în sociologie cu tema „Evoluţia rromilor în România“, într-o cameră de cămin care arată ca o magherniţă şi pe care o împarte cu un alt student al Facultăţii de Chimie.

A terminat abia primul an de doctorat şi recunoaşte că nu este chiar un spirit flămând de cunoaştere, ci mai degrabă un tip foarte ambiţios.

Cele câteva rafturi ale unui dulap vechi din camera în care trăieşte sunt ticsite cu cărţi despre sociologie şi drepturile rromilor şi foarte multe diplome. Anul trecut, tânărul şi-a lansat o carte în care a descris viaţa din orfelinatele groazei, de la începutul anilor ’90.

S-a hotărât să meargă până-n pânzele albe după o vorbă grea aruncată de un preot care i-a fost mentor în timp ce era în orfelinat. „Ţinea mult la mine, dar mi-a zis: «Gheorghiţă, tu o să ajungi un nimeni!».

A vorbit aşa la supărare, pentru că-i curtam fata şi nu mă vedea ca pe un ginere, ci ca pe un fiu“, povesteşte tânărul care pe-atunci avea 14 ani.

Orfelinatul, o