„nu multora le-a fost dat să primească/ bobîrnace/ peste craniile/ chele/ pînă ce pielea capului uscată/ se făcea/ ţăndări”

Volumul lui Nicolae Avram, Federeii (Casa de editură Max Blecher, 2010), este o colecţie de „poeme orfeline […] amintiri dintr-o copilărie feroce”, cum le numeşte Radu Vancu pe coperta a IV-a. După trei cărţi meteorice, trecute neobservate, Avram publică un volum surprinzător. Nu ferocitatea, limbajul dur sau imaginile rememorate şi proiectate fără menajamente sînt cele care îl evidenţiază pe acesta, nici măcar curgerea firească şi pregnantă a versurilor, ci raportarea generală, amprenta prin care Federeii sublimează demonicul şi cruzimea într-o mică bijuterie estetică. Nicolae Avram nu este nici teribilist, nici şantajist sentimental - departe de el aceste calificative. La o lectură integrală, Federeii este o carte crudă şi stranie, în care abjectul şi o ciudată formă de nostalgie se îmbină într-un dozaj nimerit.

DE ACELASI AUTOR Ateliere de creative writing Constantin Virgil Bănescu. Alice Drogoreanu. Ştefan Manasia. Antologia Cinci. Diana Iepure. Aleksandar Stoicovici.O lume a orfelinatului ni se dezvăluie, plină de personaje şi poveşti pe cît de grobiene şi pitoreşti, pe atît de fermecătoare şi exploatabile estetic, într-un mod care l-ar face pe Dickens să roşească. Tirade de înjurături sînt contrabalansate de imagini ale unei copilării, deşi decăzute, ingenue şi imposibil de corupt în totalitate, construind cu siguranţă un spaţiu în care cele mai dure fobii infantile prind realitate. Coagulînd un imaginar de categorie grea, manevrat abil (cel mai probabil printr-un filtru simbolist în prealabil), Federeii e o surpriză plăcută, o mică revelaţie/relectură pentru poezia românească a autenticismului.

„Sînt puternic, puternic şi tînăr,/ am crescut într-un sat cu zăpadă,/ cu păduri întoarse de-a valma,/ ce ajungeau pînă în p