Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agitaţie mare înainte de inaugurare la \"Naţional Arena\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Suporterii echipei naţionale au luat cu asalt, cu mic cu mare, noua minune a Capitalei: stadionul de cinci stele care a găzduit aseară meciul România - Franţa, din preliminariile Euro 2012.

1 /.

Peste 50.000 de români au paralizat ieri traficul din Bucureşti pentru a-şi face loc în drumul spre noul stadion "Naţional Arena", unde selecţionata României a întâlnit aseară naţionala Franţei.

Meciul s-a disputat după închiderea acestei ediţii Fanii vopsiţi pe faţă sau pe păr în roşu, galben şi albastru şi-au făcut apariţia în jurul arenei încă de la ora 16.00, cu două ore înainte ca porţile stadionului de cinci stele să se deschidă. Bişniţarii şiau făcut şi ei simţită prezenţa, lucrând prin interpuşi sau negociind în gura mare. Un bilet costa, cu doar câteva ore înaintea meciului, chiar şi triplu!

Nicolaescu a venit să filmeze

La stadion a venit şi regizorul Sergiu Nicolaescu. El spunea că, indiscutabil, va câştiga Franţa şi dorea să filmeze o secvenţă din comedia "Ultimul corupt". Aglomeraţia din jurul "Naţional Arena" a sufocat traficul de pe Bulevardul Basarabia, unde s-a circulat non-stop bară la bară. Mulţi suporteri au preferat să vadă meciul cu o bere rece în faţă, la televizoarele puse la dispoziţie de terasele de lângă stadion.

Comercianţii ambulanţi au făcut profituri sănătoase, un joben tricolor costând doar 20 de lei, în timp ce un fular putea fi găsit chiar şi cu 15 lei. Controlul la intrarea în arenă a fost făcut la sânge.Nimeni nu a intrat cu brichete la acest meci, iar mai mulţi fani au fost întorşi din drum de jandarmi pentru că aveau aparate foto performante.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 45 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 42 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Horoscop pentru joi, 26 decembrie 2024. Ce ne rezervă astrele în a doua zi de Cărciun

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Este nevoie sa pui la punct aspecte legate de cheltuielile comune cu partenerul de viata, cu neamurile sau cheltuielile legate de serviciu: aprovizionare cu cele necesare locului de munca, salarizare. Se pare ca tot dai de la tine. Fii pruden

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 10 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°