Statul Abhazia are un preşedinte ales în mod liber şi democrat, pe care îl recunosc doar Rusia, Venezuela, Nicaragua şi microstatul oceanic Nauru. Are graniţe care nu sunt reproduse de nici o hartă geografică, un steag care nu a fost văzut niciodată fluturând pe acoperişul nici unei ambasade din străinătate, un imn care nu a fost niciodată cântat în timpul unei ceremonii internaţionale. În acelaşi timp, are însă şi un duşman „de moarte“, Georgia, cu care se află în conflict din 1991. Potrivit yahoo!News, Abhazia este deci un stat care trăieşte şi interacţionează (cu puţini, e adevărat), dar care, în realitate, nu există, dând naştere unei situaţii singulare, dar care, din păcate, este reală, amintind într-un fel de regatele hollywoodiene imaginare Bananas, Zamunda sau Krakozhia. O consolare pentru abhazieni ar fi faptul că ţara lor nu este singura de acest fel din lume (Ciprul de Nord este recunoscut doar de Turcia,

Transnistria şi Nagorno-Karabakh de nimeni). Situată între ţărmul Mării Negre şi vestul Munţilor Caucaz, pe o suprafaţă de 8.600 km pătraţi, acoperiţi în mare parte de păduri neexplorate, Abhazia este atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană o regiune care aparţine Georgiei. De-a lungul timpului, poporul abhaz a fost obiectul mai multor studii. Doctorul Alexander Leaf, de la Universitatea Harvard, a constatat că pe aceste meleaguri există un număr impresionant de centenari. În plus, aceştia sunt surprinzător de activi şi de energici. „Nu pot să vă garantez o formulă pentru a obţine o viaţă îndelungată şi o sănătate perfectă, dar pot să vă spun ce am aflat de la Markhti Targil, un bărbat în vârstă de 104 ani care trăia la Duripshi, în Abhazia. El mi-a povestit că în fiecare dimineaţă, de când era copil, cobora dealul pentru a face baie în apa îngheţată a unui râu. După ce termina şi se îmbrăca, urca din nou dealul pentru a se întoarce acasă.