Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federaţia Română de Box, dezafiliată de AIBA

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Reprezentanţii forului internaţional nu au glumit. FRB nu l-a înlocuit pe preşedintele Rudel Obreja până la 1 septembrie şi a fost dezafiliată. Sportivii ar putea participa totuşi la competiţii internaţionale prin Comitetul Olimpic Sportiv Român.

Federaţia Română de Box a fost exclusă din Asociaţia Internaţională de Box Amator (AIBA), începând de ieri, şi, în consecinţă, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) anunţă că opreşte orice finanţare a vreunui proiect al forului naţional de specialitate.

„În urma scrisorii primite din partea Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA), Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) anunţă că Federaţia Română de Box (FRB) a fost exclusă în calitate de membru AIBA, începând cu data de 6 septembrie 2011. Acest lucru este cauzat, conform scrisorii, de faptul că Federaţia Română de Box nu a ţinut cont de decizia Comitetului Executiv al AIBA, care a impus alegeri pentru preşedinţia FRB înainte de 31 august, sub directa supraveghere a unui observator AIBA. Astfel, Federaţia Română de Box a pierdut toate drepturile de membru AIBA, începând cu 6.09.2011, iar această decizie va fi ratificată la Congresul Extraordinar AIBA, care se va desfăşura pe 24 septembrie. Dat fiind că sportivii români nu vor mai putea reprezenta România în nici o competiţie internaţională, COSR anunţă că opreşte orice finanţare pentru orice proiect al Federaţiei Române de Box“, se arată într-un comunicat al COSR, remis, ieri, agenţiei Mediafax. Secretarul general Ioan Dobrescu a reacţionat ieri: „Este o veste tristă, pentru că ne determină pe noi, cei care am preluat pregătirea boxerilor, să le întrerupem finanţarea. Nu putem băga bani în ceva ce nu are finalitate. Mai există o speranţă pentru ei cu turneul de calificare“.

Obreja: Voi ataca decizia AIBA la TAS

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat i

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Prima apariție publică a Papei Francisc în fața credincioșilor, după externarea sa

Ziua Constanta acum 5 ore
Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată în public de la externarea sa din spital în urmă cu două săptămâni, unde a fost tratat pentru o dublă pneumonie, intrând în Piața Sfântul Petru de la Vatican într-un scaun cu rotile pentru a saluta m

Explozie la metrou, pe șantierul Magistralei 6. Cine este cetățeanul străin care a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorul străin care a fost rănit, duminică, 6 aprilie, după explozia unui utilaj pe şantierul magistralei de metrou din Sectorul 1, are răni superficiale. El a fost evaluat în UPU la Spitalul Elias din Capitală, dar nu va rănâne internat. Surse m

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum o ora
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

O ambulanţă care transporta o pacientă, implicată într-un accident în Cluj. O fetiţă şi un bărbat au avut nevoie de îngrijiri

Adevarul acum o ora
O ambulanţă SMURD care transporta o pacientă de 80 de ani a fost implicată, duminică, într-un accident rutier în judeţul Cluj. Personalul autospecialei şi pasagera nu au suferit leziuni. În schimb, o fetiţă de 10 ani şi un bărbat, din celălalt vehic

Timiş: O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

News.ro acum 4 ore
O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier care a avut loc în judeţul Timiş. Pompierii au intervenit inclusiv cu o autospecială de descarcerare.

UPDATE - Vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până joi seară/ Cea mai mare parte a ţării se află, duminică, sub Cod galben de vânt puternic, viscol şi zăpadă/ Circulaţia feroviară, afectată

News.ro acum 8 ore
Meteorologii anunţă că, până joi, vremea va fi deosebit de rece, se vor semnala brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Duminică, aproape toată ţara se află sub Cod galben de vânt puternic, viscol, strat de zăpadă n

SuperLiga – play-out: Gloria Buzău învinge FC Hermannstadt cu 2-0 / „Dublă” marcată de Brobbey

HotNews acum o ora
Formaţia Gloria Buzău a învins duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Hermannstadt, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii. Buzoienii au început în forță meciul de la Sibiu, scrie DigiSport.ro. În minutul 10, Brobbey a punctat din in

Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei NATO în România – „Vizăm o creștere graduală a bugetului destinat apărării”

Ziua Constanta acum 7 ore
NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a afirmat, duminică, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis cu ocazia Zilei

Vremea

București
acum

dum.

1°/13°
lun.

-1°/9°
mar.

1°/10°
mie.

4°/10°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

-3°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

1°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-2°/5°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/7°
mie.

-1°/7°
Timisoara
acum

dum.

0°/7°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°