Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bătrân ceas din oraş, cârpit milimetru cu milimetru! Restauratorii au aflat că e făcut dintr-un aliaj dur, necunoscut la noi

Publicat in Adevarul, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Orologiul de 102 ani, din Centrul Istoric, este dintr-un aliaj de oţel cu carbon necunoscut la noi. Constructorii de la Apan spun că, materialul fiind atât de dur, sunt nevoiţi să lucreze şi zece minute la un centimetru din monument.

Orologiul de 102 ani din Centrul Istoric, o adevărată bijuterie arhitectonică, comandat de Petru Naum în 1898 şi donat în 1909 municipalităţii, nu mai poate fi reparat pentru că mecanismul ceasului nu e ştiut de niciun ceasornicar, însă administraţia investeşte în aspectul său exterior.

Constructorii au descoperit acum, însă, că monumentul este făcut dintr-un aliaj îmbunătăţit cu mult carbon, extrem de rezistent, din Austria, iar curăţarea lui e muncă de Sisif.

„Ne chinuim la un centimetru şi câte zece minute, e treabă migăloasă, o să cam dureze", ne-a spus Ionel Sechelariu.

Şi tinichigiul Valentin Chirilă a fost de aceeaşi părere: „Am curăţat aliajul milimetru cu milimetru, e foarte greu pentru că aliajul acesta e dur".

Piatră de moară

Lucrările au început în această săptămână şi fac parte dintr-un proiect european mai vechi de refacere a Centrului Istoric, în sumă de aproape un milion de euro.

Practic, acum, ceasul trece printr-un proces scurt de curăţare şi vopsire, reabilitarea lui completă fiind programată peste doi ani, tot în cadrul unui proiect de refacere a monumentelor.

Numai că, acum, succinta cosmetizare va dura cel puţin o lună, iar nu o săptămână, aşa cum spusese primarul Aurel Simionescu.

„Nu facem expertiză sau altele, ci o intervenție care să aducă ceasul într-o stare relativă de normalitate", a declarat Aurel Simionescu, primarul orașului, care a ezitat să precizeze valoarea investiţiei.

„Treaba asta nu costă mult, intră în lucrările alea mai mari. Oricum, deja am ales culorile pentru vopsirea ceasului, aceleaşi culori pe care le-a avut şi-n trecut, făcute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 51 minute
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 26 minute
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 3 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum 36 minute
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 3 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 5 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°