Aranjat la patru ace, senatorul PSD Cătălin Voicu (46 de ani) s-a prezentat ieri la instanţa supremă de la primele ore ale dimineţii. Voicu a intrat liber la instanţa supremă pentru prima dată de când are probleme cu legea, din martie 2010. Atunci a fost arestat preventiv şi a stat după gratii până în iulie 2011.
Timp de peste un an, a fost adus la instanţă cu duba şi mascaţi, acum era înconjurat de propriii bodyguarzi şi afişa o mină arogantă. Alături de soţie, Ştefania-Angela, Voicu a intrat în sala de judecată destins şi, în scurt timp, a aflat că unul dintre avocaţi, Mihai Dinu, reziliase contractul cu el pe motiv că soţia sa, magistratul Simona Neniţă, a promovat la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă unde demnitarul este judecat pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri. Fostul judecător Florin Costiniu şi soţia, Viorica Costiniu
A contestat interceptările
În lipsa acestuia, Cătălin Voicu s-a consultat, chiar în timpul şedinţei de judecată, atunci când s-au contestat mai multe interceptări telefonice din dosar, cu restul echipei de avocaţi: colegul său de partid Şerban Nicolae, decanul Baroului Bucureşti, Ilie Iordăchescu, şi avocatul Ion Cazacu. În spatele lui Voicu stăteau „colegii" lui de dosar, fostul şef al Secţiei Civile din Curtea Supremă Florin Costiniu, care era însoţit de soţie, judecătoarea Viorica Costiniu, dar şi omul de afaceri Costel Căşuneanu. N-au vorbit, întrucât instanţa le-a interzis acuzaţilor să mai ia legătura. Costel Căşuneanu a ajuns primul la instanţa supremă
Cătălin Voicu ar fi luat şpagă 200.000 de euro de la Căşuneanu, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă Costiniu pentru a-l favoriza în litigiile avute pe rolul instanţei supreme.
Informaţii ţinute la secret
Expertul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Gheorghe Pop, desemnat să