Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat că municipalitatea nu a semnat recepţia lucrărilor de pe Naţional Arena, constructorul fiind responsabil pentru gazon, care a "stricat" toata construcţia, fiind un prejudiciu moral şi de imagine.
"Eu am văzut gazonul la antrenament, m-au asigurat că n-o să fie chiar aşa groaznic. Stricăm o construcţie cu aşa gazon, este un prejudiciu moral şi de imagine", a spus Oprescu.
Edilul a subliniat că gazonul nu este plătit şi că se va întâlni miercuri cu constructorul pentru a cere o explicaţie.
"Gazonul a fost pus prea târziu, trebuia pus cu trei-patru luni înainte de meci. Azi (miercuri, n.r.) i-am chemat să dea explicaţii, să văd ce au de gând la următorul meci, pe 15", a declarat primarul Sorin Oprescu.
Edilul a spus că nu va semna recepţia lucrărilor de pe Naţional Arena până când nu va fi totul în regulă.
Constructorul Naţional Arena este consorţiul Astaldi (Italia) - Max Bogl (Germania).
După doar o jumătate de oră de la începerea meciului România - Franţa, peluza de pe Naţional Arena a cedat, numeroase bucăţi de gazon desprinzându-se pe toată suprafaţa de joc. La pauză, organizatorii au refăcut gazonul, însă pe parcursul reprizei a doua situaţia s-a repetat.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi, că gazonul de pe Arena Naţională, inaugurată cu ocazia meciului România - Franţa, s-a prezentat mai bine decât se aştepta el şi că, din punct de vedere organizatori, nu au existat "bâlbe".
"Gazonul a fost acceptabil faţă de cum mă aşteptam să fie. Nu mai ştiam în ce parte să o mai iau (n.r. - referitor la problema gazonului). Mâine o să vedem ce este de făcut. Să dau ordin la firul de iarbă să crească nu pot nici eu", a spus Oprescu.
Primăria Capitalei anunţase, luni, că gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat din cauza