Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM Constanţa începe noua stagiune internă

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Echipa de pe litoral este câştigătoarea ultimelor două ediţii şi principala favorită la un nou trofeu

Handbalul masculin intern a fost dominat în ultimii doi ani de HCM Constanţa. Echipa de pe litoral a reuşit să cucerească titlul fără nici un fel de emoţii, iar în stagiunea trecută şi-a trecut în cont şi Cupa României. Sezonul oficial a fost deschis de Cupa FRH, competiţie oficială organizată de forul de la Bucureşti şi care a echivalat cu Supercupa României. HCM a câştigat şi acest trofeu, mai greu decât se aştepta, dar a demonstrat că şi atunci când joacă prost se poate impune, lucru subliniat şi de tehnicianul Ion Crăciun. „Am jucat prost în finala Cupei FRH, dar am reuşit să ne impunem. Acest lucru îl pot face doar echipele mari", declara tehnicianul formaţiei constănţene.

Azi, HCM Constanţa deschide sezonul în Liga Naţională. Gruparea de la malul mării joacă în devans meciul din runda inaugurală. De la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, HCM întâlneşte echipa CSM Satu Mare. Ultima întâlnire dintre cele două formaţii a avut loc la ediţia trecută a Cupei României, în sferturile de finală. Echipa de pe litoral s-a impus categoric, scor 43-27, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei pe care avea să o câştige. De atunci s-au întâmplat multe. HCM a adus mai mulţi jucători de naţională, s-a întărit pentru noul sezon, în timp ce echipa din Satu Mare a pierdut o serie de jucători valoroşi, iar acum se află în reconstrucţie. „Faţă de întâlnirea din Cupa României există modificări în ambele echipe. Deşi nu sunt semnificative, acestea vor avea efect pe tabela de marcaj. Ceea ce trebuie spus este că noi trebuie să ne impunem şi să începem cu dreptul acest sezon", a declarat secundul constănţenilor, Eden Hairi.

În accepţiunea multor spe-cia-lişti din handbal, HCM Constanţa este principala favorită a sezonului graţie stabilităţii financia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea la extreme: cod galben de CANICULĂ în sud și furtuni puternice în Transilvania și Moldova

Gandul acum 17 minute
Meteorologii au emis, marți, 17 iunie, avertizări Cod galben de caniculă în sudul țării și de instabilitate atmosferică în mai multe zone din Transilvania și Moldova. Codul galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic este valabil

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Un lift cu trei adulţi şi un copil mic a căzut în gol două etaje, într-un bloc din Timişoara / Cei patru au fost salvaţi de pompieri şi li se acordă primul ajutor

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un ascensor în care se aflau trei adulţi şi un copil s-a prăbuşit în gol două etaje, într-un bloc dintr-un cartier din Timişoara. Cei patru, doi bărbaţi şi o femeie cu un copil mic, au fost salvaţi d

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum o ora
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

Nicușor Dan: Săptămâna aceasta vom avea PREMIER. Avem un acord pe 75-80% dintre măsuri

Gandul acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat că negocierile pentru formarea noului Guvern sunt avansate, iar optimismul este împărtășit de toate partidele implicate, și a afirmat că săptămâna aceasta „vom avea premier”. Întrebat dacă viitorul premier va fi I

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz, în largul coastelor Emiratelor Arabe, între Oman şi Iran

Adevarul acum 57 minute
O navă s-a ciocnit marţi cu alte două vase care navigau în apropierea Strâmtorii Ormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor maritime, după ce compania britanică de securitate maritimă Ambrey a raportat un incident în largul

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum o ora
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Accident grav la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța! Două camioane și trei autoturisme, implicate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 17 iunie 2025 în localitatea Mihail Kogălniceanu județul Constanța. Potrivit ISu Constanța 2 camioane și 3 autoturisme au fost implicate în accident. La fața locului intervine Detașamentul Palas cu o autosp

Cod Galben de viituri și inundații! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00.

Paranoia Iranului faţă de Mossad creşte. Zeci de persoane au fost arestate pe fondul temerilor că spionii israelieni poartă „măşti, pălării şi ochelari de soare”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul a arestat zeci de persoane suspectate de spionaj, pe fondul temerilor crescânde în Republica Islamică cu privire la amploarea infiltrării serviciilor secrete israeliene, Mossad, transmite News

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°