Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că vina pentru starea deplorabilă a gazonului de pe Naţional Arena aparţine în totalitate constructorului.
"Vina aparţine constructorului. Întrebaţi-l pe constructor. Mie nu-mi face nicio plăcere că gazonul arată cum arată", a declarat Oprescu.
Adrian Oprişan, directorul firmei care s-a ocupat de montarea gazonului pe Naţional Arena, nu a putut fi contactat.
Aşa arăta gazonul după doar câteva minute de joc. Foto Mihai Schiau
La pauza meciului, responsabili cu întreţinerea au intrat pe teren să pună la loc parcelele sărite din gazon. Foto Mihai Schiau
Gazonul a fost înlocuit
Oprescu a precizat că, în cursul nopţii de mirecuri spre joi, toate porţiunile stricate din gazonul de pe Naţional Arena au fost înlocuite.
Astfel, Oprescu a spus că desfăşurarea partidei Steaua-Schalke, care trebuie să se dispute pe Naţional Arena pe 15 septembrie, nu este pusă în pericol. Totuşi, primarul spune că nu ştie dacă gazonul va prinde până atunci.
"I-a încurcat pe băieţi"
Oprescu a mai declarat că astăzi are loc o întâlnire între Bogdan Hreapcă, directorul Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Capitalei, şi reprezentanţii FRF, în urma căreia se va stabili care au fost cauzele stării proaste a gazonului.
"Gazonul prost i-a încurcat şi pe băieţi (n.r. fotbaliştii), mai e şi prejudiciul de imagine", a conchis Oprescu.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că vina pentru starea deplorabilă a gazonului de pe Naţional Arena aparţine în totalitate constructorului.
"Vina aparţine constructorului. Întrebaţi-l pe constructor. Mie nu-mi face nicio plăcere că gazonul arată cum arată", a declarat Oprescu.
Adrian Oprişan, directorul firmei care s-a ocupat de montarea gazonului pe Naţional Arena, nu a put