Spirite încinse, acuzaţii, cereri de demitere a ministrului, discuţii pătimaşe. O politizare excesivă a unei situaţii, triste ce-i drept, dacă ne gândim la cifre, dar, trebuie să recunoaştem, previzibilă. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă aşteptaţi la o minune, adică la un procent onorabil de promovabilitate la sesiunea a doua a bacalaureatului, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu era cazul să ne facem speranţe deşarte.
Da, matematic pare dezarmant - nici măcar 2 copii din 10 nu au reuşit să obţină media 6 -, dar dacă privim cinstit şi corect dincolo de aceste date, o să înţelegem: nici nu avea cum să fie altfel în condiţiile date. Iar când spun condiţiile date nu mă refer nici la subfinanţarea sistemului, nici la calitatea elevilor sau cadrelor didactice, ci pur şi simplu la faptul că, sincer, nu ştiu câţi dintre cei 8 respinşi ar fi avut ce căuta în acest examen. Cum să te aştepţi la rezultate remarcabile de la nişte copii aduşi "cu forţa" la liceu, trecuţi de la un an la altul mai mult de milă sau de silă, ca să nu se desfiinţeze clasa!
S-au tot făcut în ultima vreme comparaţii între rezultatele înregistrate acum şi cele ale generaţiilor care au terminat liceul înainte de '89. Comparaţii, dacă ne referim la procente, clar în favoarea trecutului. Ceva important se uită însă: câţi dintre elevii acelor generaţii ajungeau în Bac. Căci, dacă de admitere se mai trecea cum se trecea, treapta practic măcina efectivele. Liceele, pentru că învăţământul obligatoriu era de zece ani, plecau la drum cu câte 8 - 9 clase, iar după treaptă, mai rămâneau 3, cel mult 4. Şi chiar şi în aceste condiţii, existau şi eşecuri la bacalaureat! Doar că fiecare şi le asuma şi nu se făcea din asta o tragedie naţională.
Nu fac lobby pentru vechiul sistem educaţional. Ba chiar îl consider excesiv de dur, închistat, un zdrobitor de personalitate, o experienţă p
