Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU EVZ. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu: S-a făcut ordine printre universităţi - 12 sunt de elită

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Premieră în sistemul educaţional: locurile de masterat şi cele de doctorat vor fi repartizate cu precădere instituţiilor de învăţământ superior de top. Cine vrea mai mulţi bani, să facă performanţă! Sursa: CODRIN PRISECARU

În învăţământul superior, începe să se aleagă grâul de neghină. Asociaţia Universităţilor Europene a finalizat procesul de clasificare, iar ministrul Educaţiei a anunţat ieri rezultatele. Avem 12 universităţi de top, încadrate în categoria "Universităţi de cercetare avansată şi educaţie". Cea de-a doua categorie, "Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică", este alcătuită din universităţile de artă, cele militare, şi altele 15. Restul, sunt încadrate în categoria "universităţi centrate pe educaţie".

"Banii vor merge spre performanţă"

"Studenţii, părinţii lor şi angajatorii pot să evalueze acum mult mai bine oferta universităţilor şi a programelor de studii, în functie de necesităţile fiecăruia", a spus Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.

"Mesajul meu pentru plătitorii de taxe este că banii lor vor merge către universităţile care fac performanţă", a adăugat ministrul.

Primul efect al acestei clasificări priveşte programele de masterat şi doctorat, acordate până acum haotic ori preferenţial de ministerul Educaţiei. Universităţile din prima categorie vor primi în acest an cu 20% mai multe locuri pentru masterat şi doctorat, celor din a doua categorie li se reduce numărul locurilor la doctorat, iar cele din a treia categorie primesc doar 1,6% din locurile pentru doctorat.

Într-un interviu acordat EVZ, ministrul Educaţiei a vorbit despre efectele resimţite în universităţi în urma acestei clasificări şi a rezultatelor slabe de la Bac.

Evz: Ce înseamnă clasificarea pentru învăţământul superior?

Daniel Funeriu: În întreg învăţământul superior, niciodată nu a fo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 16 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 58 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Nouă candidaturi depuse până acum pentru preşedinţia USR – Deputatul Cristian Seidler, activistul Radu Hossu şi primarul Elena Lasconi, pe listă / Unul dintre candidaţi, din diaspora - LISTA

News.ro acum 2 ore
Nouă persoane şi-au depus candidatura pentru preşedinţia USR, până duminică seară, între acestea fiind primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, deputatul Cristian Seidler şi activistul Radu Hossu. De asemenea, unul dintre candaţi este din diasp

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 58 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°