Preşedintele consiliului de administraţie al Yahoo, Roy Bostock, l-a concediat prin telefon, după un mandat de doi ani şi jumătate, pe directorul general al companiei, Carol Bartz. Motivele sunt stagnarea acţiunilor şi distanţarea de partenerul din China, Alibaba. Directorul financiar, Tim Morse, va prelua interimar funcţia de director general.
” Îmi pare foarte rău să vă anunţ că tocmai am fost concediată prin telefon de către preşedintele consiliului de administraţie al Yahoo! . A fost o plăcere să lucrez cu voi toţi şi vă doresc toate cele bune de acum înainte”, scrie Bartz într-un scurt mesaj email trimis angajaţilor, citat de Mediafax. Mişcarea nu a surprins prea mulţi jucători de pe Wall Street, care au asistat până acum la critici tot mai vehemente la adresa lui Bartz şi la scăderea constantă a veniturilor. Unii analişti au arătat că plecarea lui Bartz semnalează că compania a rămas fără opţiuni, după ce nu a reuşit să-şi asigure o poziţie dominantă pe piaţa advertisingului şi conţinutului online şi a fost nevoită să cedeze operaţiunile pe căutare către Microsoft în cadrul unui parteneriat.
Acordul, conform căruia Microsoft se ocupă de căutări pentru Yahoo! şi păstrează o parte din veniturile din publicitate, pare să favorizeze gigantul software. Yahoo! a rămas una dintre cele mai populare destinaţii de pe internet, dar se confruntă cu o concurenţă tot mai dură din partea unor jucători noi, precum Facebook, dar şi din partea vechilor giganţi care au făcut istorie în spaţiul online, ca Google. Valoarea de piaţă a Google ste de 170 miliarde de dolari, de peste zece ori mai mare decât Yahoo!, care are o capitalizare de circa 16 miliarde de dolari.
O sursă apropiată companiei a declarat că decizia de a o concedia pe Bartz a fost votată în unanimitate de cei opt membri independenţi din Consiliul de Administraţie. Carol Bartz şi cofondatorul Yaho