Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici ce spun jucătorii francezi despre meciul cu România şi gazonul de pe Naţional Arena

Publicat in Adevarul, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Elevii lui Blanc au declarat după meciul cu România, scor 0-0, că echipa Franţei a venit să câştige la Bucureşti, dar jocul său a fost împiedicat de terenul catastrofal.

"Totuşi, e încurajator iar antrenorul cred că e satisfăcut. Nu am putut ţine de balon, era dificil să joci dintr-o atingere pe un astfel de gazon. Am fost concentraţi, au fost şi lucruri bune, e un progres evident. Ne-a lipsit puţin prospeţimea", a spus Valbuena.

Mijlocaşul Yann M'Vila a afirmat că echipa Franţei a suferit la Bucureşti. "Echipa României a stat mult în spate. Gazonul a fost catastrofal şi a fost greu să ne găsim pe teren. Am suferit. A fost puţină dezamăgire, desigur. A fost dificil să pasăm pe un astfel de teren", a precizat el.

Fundaşul Adil Rami a menţionat că bilanţul de patru puncte după deplasările din Albania şi România este unul bun. "Antrenorul ne-a cerut să avem posesie şi asta am şi făcut", a comentat Rami.

Atacantul Loic Remy s-a arătat şi el dezamăgit de starea gazonului. "Ştiam că nu va fi o promenadă la Bucureşti, am venit să scoatem un rezultat pozitiv. E bine că nu am pierdut, continuăm şirul meciurilor fără înfrângere. E un egal bun pentru noi", a declarat Remy.

Portarul Hugo Lloris a spus că nu se putea face mai mult pe un teren imposibil precum cel de pe Arena Naţională. "Păcat, a fost o atmosferă frumoasă, stadionul plin. Am construit bine, dar ne-a lipsit ultima pasă. Faptul că am ţinut echipa României departe de poartă, că nu le-am oferit şanse de gol, e un lucru bun pentru noi", a afirmat căpitanul Franţei.

Echipa naţională de fotbal a României a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Franţei, în preliminariile Euro-2012, în primul meci disputat pe Arena Naţională, care a fost inaugurată în această seară şi la care au asistat 50.000 de spectatori.

După doar o jumătate de oră de la începerea jo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 39 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°