Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de ani de la nașterea lui Todor Jivkov

Publicat in rfi, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Praveț, orașul natal al dictatorului comunist Todor Jivkov, sărbătorește un secol de la nașterea sa. În curtea casei restaurate a fost inaugurat un al doilea monument de bronz. Un alt monument mai mare al dictatorului există în piața centrala a orașului. La ceremonia de inaugurare, cu 10 ani în urmă, au fost prezenți președintele Gheorghi Părvanov și Boiko Borisov – pe acea vreme secretar general al Ministerului de interne.

Acum din comitetul de inițiativă fac parte actuali și foști lideri ai Partidului socialist, fost comunist, printre care prefectul regiunii Sofia Krasimir Jivkov, redactorul șef al ziarului de partid „Duma” Anton Kutev, membrii consiliului director, foști miniștri.

Muzeul istoric local găzduiește o expoziție a cadourilor pe care le-a primit Jivkov timp de 33 de ani din alți lideri de stat. În cursul după amiezii în piața unde se află monumentul dictatorului va avea loc un concert festiv cu participarea fanfarei Armatei naționale.

Primul ministru Borisov, care în anii 90 a fost bodyguard personal al lui Jivkov, a declarat astăzi că fostul șef de partid și de stat ocupă un loc trainic în istoria Bulgariei.

Borisov nu odată și-a demonstrat atitudinea pozitivă fața de Jivkov pe care î-l consideră, împreună cu ex-țarul Simeon de Saxa Coburg Gotha cel mai important profesor al său în politica.

Nu numai Borisov - șef al unui partid-membru al Partidului popular european, face acum elogii la adresa fostului dictator. Căderea sa la plenara din 10 noiembrie 1989 a Comitetului central al Partidului comunist a provocat însă valuri de bucurie și speranțe. Jivkov a lăsat țara în stare de faliment. În finele anilor 80 Bulgaria a fost la pragul unei catastrofe naționale cu o datorie externă de peste 12 miliarde de dolari.

Jivkov însă a guvernat Bulgaria timp de 33 de ani. Din dictatorii comuniști mai longevivi au fost numai

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 13 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 31 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 45 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°