Poliţiştii IJPF Brăila au întocmit dosare penale pe numele a doi ţărani din comuna Măraşu, pentru pescuit comercial fără autorizaţie.
Astfel, poliţiştii aflaţi în misiune pe malul drept al braţului Vâlciu al Dunării, la km. fluvial 30 - pe raza comunei Măraşu, judeţul Brăila - i-au depistat, ieri, în flagrant delict pe braconieri, în timp ce pescuiau ilegal.
Gheorghe R., în vârstă de 51 de ani, şi Marian B., de 38 de ani, ambii cu domiciliul în Măraşu, pescuiau fără autorizaţie, folosind două odoroabe. Cei doi braconieri piscicoli prinseseră, deja, 23,5 kilograme de caras.
Suspecţilor le-au fost întocmite dosare penale pentru încălcarea prevederilor art. 64, lit. k din O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, actualizată.
Uneltele de pescuit au fost confiscate, iar peştele a fost predat unei societăţi comerciale de profil, în vederea comercializării, precizează purtătorul de cuvânt al IJPF Brăila, ag. şef. adj. de poliţie, Roxana Ştefan.