Rectorul Universităţii „Lucian Blaga”, a declarat, după apariţia listei în care instituţia sibiană apare clasată la categoria a doua, că o serie de domenii care în momentul de faţă de îndeplinesc criteriile internaţionale vor fi dezvoltate şi consolidate pe viitor, astfel încât ULBS să intre în rândul universităţilor din prima categorie.
CITIŢI ŞI:
Universitatea Lucian Blaga Sibiu, clasificată doar în categoria a doua la nivel naţional
Admiterea de toamnă la ULBS. Vezi când poţi depune dosarul de înscriere
Master doar cu taxă, la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
„În Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu există câteva domenii de excelenţă pe care le vom consolida şi dezvolta în continuare şi alte domenii care la ora actuală nu în îndeplinesc criteriile internaţionale, dar ale căror standarde sperăm să le ridicăm în cel mai scurt timp”, a declarat Constantin Oprean. Potrivit acestuia, clasificarea s-a făcut pe un singur criteriu care include produsele şi calitatea cercetării ştiinţifice.
Acesta precizează faptul că „procesul de ierarhizare al domeniilor de studiu nu a fost încheiat, iar din declaraţia Ministrului Educaţiei nu rezultă că s-ar încheia înainte de 2014, ceea ce înseamnă că înseşi unele dintre domeniile identificate înainte de finalizare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu prezintă credibilitate maximă”.
Universitatea „Lucian Blaga” a fost clasificată în categoria a doua la nivel naţional, ca instituţie bazată pe educaţie şi cercetare ştiinţifică. Potrivit legii, clasificarea îi va permite să primească finanţate pentru programe de licenţă şi master.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: